Candidatul PSD la Primăria municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a participat la acțiunile tinerilor botoșăneni, organizate sub semnul Zilei Internaționale a Tineretului.
”Sunt recunoscător că mi s-a oferit șansa să particip și eu la lucrările domniilor lor, organizate sub semnul Zilei Internaționale a Tineretului, ocazie cu care le-am ascultat opiniile, visele, planurile și le-am admirat munca și creativitatea. I-am felicitat, îi felicit și îi voi felicita de câte ori voi avea ocazia, pentru inițiativele lor. Este primul an în care elevi de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, sub coordonarea domnișoarei Marieva Roșu, desfășoară evenimente frumoase în cadrul „Cenaclului de vineri”. I-am apreciat și voi continua să o fac, atât ca simplu botoșănean cât și din postura publică pe care o dețin. Prin acțiunile pe care le-am putut realiza în Consiliul Local, am sprijinit unitatea de învățământ de la care aceste tinere speranțe provin. Felicitări tuturor tinerilor din Botoșani, din România! Sunteți demni de toate aprecierile noastre! Mult succes!”, a declarat Cosmin Andrei.