Monden! Botoșăneanul George Burcea a vorbit pentru prima dată despre viața sa personală după despărțirea de Andreea Bălan. „Sunt mândru”

Au trecut mai bine de 6 luni de la separarea dintre Andreea Bălan și botoșăneanul George Burcea, iar actorul a făcut acum primele declarații despre viața lui personală. Într-un interviu acordat recent, Burcea a recunoscut că în viața lui există mai multe femei! Ei, stați așa, nu vă alarmați, căci nu este vorba de mai multe iubite, ci de toate femeile pentru care fostul soț al Andreei Bălan are respect.

George Burcea a vorbit pentru prima dată despre viața lui personală, după despărțirea de Andreea Bălan. Actorul a mărturisit pentru unica.ro că în viața lui există mai multe femei, doar că nicidecum nu este vorba despre iubite sau pretendente.

Mai exact, Burcea a vorbit despre toate femeile pe care le iubește și cărora le poartă respect, printre care a menționat-o și pe fosta soție, Andreea Bălan.

”Da, există mai multe femei în viața mea cărora le datorez iubire, respect și protectie pentru tot restul vieții. O iubesc pe mama că m-a nascut și a avut grijă de mine, pe bunica pentru că m-a crescut și m-a învățat să fac enorm de multe lucruri care-mi prind bine acum și, bineînțeles, pe fosta soție căreia îi mulțumesc pentru cele două fetițe sănătoase și minunate pe care mi le-a oferit. Mai am două fetițe care vor deveni femei, iar rolul meu este acela de a încerca să le conduc pe un drum plin de dragoste și fericire. După cum vedeți, am multe femei în viața mea și sunt mândru de acest lucru”, a spus actorul.

Printre multe alte aspecte, George Burcea a vorbit și despre motivul pentru care a ales să nu iasă în spațiul public până acum și să nu ofere detalii despre separarea de Andreea Bălan.

”În România ești un subiect fierbinte (pentru presă), doar atunci cand te însori, faci copii, divorțezi sau mori. Din păcate, lucrurile care aparțin de domeniul în care activezi, contează puțin…spre deloc. Mie nu-mi place presa de scandal, iar în toată această perioadă nu am oferit nici măcar un singur interviu pentru că știam că ei vor diseca fiecare cuvânt spus de mine. Am preferat să văd de grija fetițelor cât de mult posibil, de teatru, film și scris, iar aceste lucruri mi-au dat o stare emoțională foarte bună. Pot spune că traversez una dintre cele mai bune perioade ale vieții mele. Fac exact ceea ce-mi place, am copiii sănătosi, persoanele dragi aproape, iar acum sunt la Ferma. Asta înseamnă fericire pură. Mulțumesc Lui Dumnezeu pentru tot”, a afirmat el, pentru sursa citată.

Sursa: Cancan.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *