Vestea că FC Botoșani a picat cu FC Ordabasy în turul 1 preliminar al Europa League i-a bucurat pe moldoveni.
Patronul Valeriu Iftime nici nu concepe ca echipa sa să retaze calificarea.
„Dacă nu trecem de ei, este o mare rușine. Dacă ne bate Kazahstan în primul tur, sunt mai mic decât cred eu. Zic că am o echipă bună, care joacă fotbal, știe fotbal, se motivează bine. Am așteptat momentul ăsta ca pe momentul vieții noastre. Am visat să jucăm în Europa. Toți copiii ăștia sunt entuziasmați. Mergem înainte cu credință”, a spus Valeriu Iftime la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
FC Botoșani va avea prime speciale pentru cupele europene
Moldovenii nu se gândesc că se pot împiedica de Ordabasy, chiar dacă e posibil ca meciul să se dispute pe terenul celor din Kazahstan. Astfel, o accedere cât mai departe în cupele europene îi va umple de bani pe elevii lui Marius Croitoru.
„Eu sper și cred că vom trece două tururi. Jucătorii sunt motivați. Au la prime de nu mai pot eu să vă spun”, a precizat Iftime.
FC Botoșani va întâlni formația kazahă Ordabasy, joi, 27 august, în turul 1 preliminar din Europa League, iar partida are toate șansele să se dispute pe un teren neutru.
Având în vedere situația provocată de pandemia de coronavirus, România se află pe lista roșie din Kazahstan, astfel că FC Botoșani nu va putea face deplasarea pentru jocul cu Ordabasy.
Sursa: digisport