Şcolile din municipiul Dorohoi au finalizat protestele şi au reluat de luni orele. Şi asta pentru că profesorii şi-au primit o parte din bani. În schimb, protestele continua în şcolile din municipiul Botoşani. Aici, de luni, au declanşat proteste spontane şi alte unităţi de învăţământ faţă de săptămâna trecută. Este vorba de Şcoala 10 Botoşani, care de luni a pus lacăt pe uşă, dar şi Seminarul Teologic din Botoşani.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, aproximativ 25 de unităţi de învăţământ din municipiul Botoşani sunt în grevă la care se adaugă şi Şcoala din Vârfu. Câmpului. De asemenea, profesorii de la Grupul Școlar “Ștefan cel Mare şi Sfânt” Vorona fac luni grevă spontană.
„La Dorohoi au fost reluate cursurile de luni, pentru că profesorii au primit o parte din bani. Sunt şcoli unde procentul acordat a fost de peste 90%, sub formă de avans, fără să se facă viramente. La Colegiul Ghica, de exemplu, procentul acordat a fost de 98%, la Grup Scolar Regina Maria procentul a fost de peste 60%„, a precizat Liviu Axinte, liderul LSI.
Cadrele didactice din municipiul Botoşani vor organiza, luni, la ora 12,00, un nou miting în faţa Prefecturii.