Scandal făcut de un șofer din Botoșani, după ce a fost tras pe dreapta de polițiști. Motivul pentru care s-a ales cu dosar penal

Un șofer din Botoșani a făcut un scandal monstru, după ce a fost tras pe dreapta de polițiști și a refuzat testările pentru alcool și consum de droguri.

S-a întâmplat duminică, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza municipiului Botoșani, au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din municipiu.

Întrucât acesta avea un comportament suspect, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul aloooltest și, ulterior cu aparatul DrugTest, însă barbatul a refuzat.

De asemenea, acesta a refuzat și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a substanțelor psihoactive din organism.

Cu ocazia controlului autoturismului, în interiorul acestuia a fost identificată o țigaretă confecționată artizanal și un dipozitiv pentru mărunțit, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de refuz de prelevare de mostre biologice și deținerea de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, urmând ca în funcție de rezultate să se dispună măsuri procedurale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvâțnt al IPJ Botoșani. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *