Botoşaniul este unul dintre cele mai vechi târguri ale Moldovei medievale. Poziţionat pe drumul comercial ce lega porturile dunărene de târgurile poloneze şi Marea Baltică, Botoşaniul s-a cunoscut o dezvoltate economică aparte, fiind şi centru industrial aşa cum indică şi descoperirea unei zone întregi plină de cuptoare pentru reducerea minereului şi arderea ceramicii, scrie Adevarul.ro.
„Botoşaniul este un vechi târg medieval. O dovedesc noile descoperiri arheologice, dar şi prezenţa bisericilor armeneşti din piatră, datate probabil către mijocul secolului al XIV-lea. Avea şi o importanţă economică sporită, fiind pe drumul comercial ce lega Marea Neagră de târgurile Poloniei. Era târgul care asigura veniturile soţiei domnitorului, nu putea fi decât un târg important“,spune istoricul Dănuţ Huţu, director al Direcţiei de Cultură Botoşani.
În municipiul Botoşani, în curtea unei mănăstiri ctitorite de Ştefan Cel Mare, se află îngropate ruinele uneia dintre cele mai luxoase şi misterioase în acelaşi timp, curţii voievodale din Moldova. Se spune că a fost ridicată pentru a găzdui pe doamnele Moldovei, un paradis astăzi dispărut. La rândul său reputatul istoric Constantin. C Giurescu scria că Botoşaniul era un târg important şi bogat. Tocmai de aceea aici, voievozii Moldovei au ridicat o curte domnească, dispărută astăzi, dar care ar fi uimit prin lux şi frumuseţe.
Botoşaniul medieval prospera şi datorită comunităţii armene care ridicase o întreagă infrastructură comercială, pe drumul comercial de la Dunăre la Lvov. Există opinii care plasează începuturile Botoşaniului chiar înainte de întemeierea voievodatului Moldovei, mai ales datorită bisericii armene din piatră datată la 1350. Cert este că în timpul lui Alexandru cel Bun, adică la începutul veacului al XV lea, Botoşaniul este atestat ca târg important în nordul Moldovei. La Botoşani, armenii au ridicat un han mare dar şi o zonă de târg pentru vite. La toate acestea se adăugau aceea zonă de prelucrare a ceramicii şi metalelor. Tocmai datorită acestei efervescenţe economice Botoşaniul a devenit apanajul coroanei în Moldova, o zestre oferită doamnelor şi domniţelor voievodatului. Prima doamnă care ar fi primit ca apanagiu, Botoşaniul ar fi fost Maria Voichiţa cea de-a treia soţie a lui Ştefan cel Mare. De altfel marele voievod a şi ctitorit o mănăstire la marginea târgului, Popăuţiul, în 1496. Mai apoi cea care a dat splendoare Botoşaniului, ca reşedinţă voievodală a fost Elena Rareş, soţia lui Petru Rareş,cea care ar fi locuit efectiv în târgul Botoşaniului. De altfel drept cadou de nuntă, botoşănenii i-au oferit doamnei câteva bijuterii sub forma ornamentelor din coada unui păun. Acesta a devenit şi simbolul heraldic al oraşului. Au urma alte şi alte atestări ca târg al doamnei inclusiv în timpul domniilor lui Ştefan Tomşa.
Pentru ca doamnele să aibă un loc de popas pe domeniile lor de la Botoşani, voievozii au ridicat o curte domnească. Se spune că prima curte domnească a fost ridicată chiar în curtea mănăstirii Popăuţi. Aici era o frumoasă biserică ştefaniană cu un turn impresionant de piatră dar şi un zid de incintă care o proteja contra invadatorilor. Aici Ştefan cel Mare a amenajat locul său de popas pentru zilele de hram şi drumurile către ctitoria sa de la Dorohoi, Sfântul Nicolae Domnesc, preciza şi Nicolae Iorga. Mai apoi curtea domnească a fost oferită doamnelor Moldovei.
„Botoşaniul era apanajul doamnei. Era dăruit doamnei de către voievodul Moldovei şi-i asigura veniturile. Era normal să aibă o curte domnească. A şi fost numit în Evul Mediu «Oraşul Doamnei»“, spune Dănuţ Huţu.
La rândul său Eugenia Greceanu, o reputată cercetătoare preciza în lucrarea sa „Ansamblul urban medieval Botoşani“, că „Înseşi formulările ce apar în documentele lui Petru Rareş, scrise «din târgul Botoşanilor» (1528) sau din «cetatea noastră Botoşani» (1552), sprijină, după părerea noastră, identitatea incintei – desigur fortificată – de la Popăuţi cu Curtea domnească din Botoşani“.
Mai există documente care întăresc această opinie, precum hrisovul lui Vasile Lupu din 7 iunie 1639, care pomeneşte de „popa Ionaşcu de la bisearica domnii meale de la curte din Botăşeani“, dar şi despre cele ale lui Ştefan Tomşa, din 18 martie 1615. Totodată, Eugenia Greceanu crede că prima atestare documentară a funcţionalităţii Curţii Domneşti este cel din 1533, când este pomenit vătaful Simion, adică un administrator al Curţii Domneşti. În urma cercetărilor de la mănăstirea Popăuţi, din anii 90 s-au descoperit şi urme de piatră ale unei construcţii de mari dimensiuni, urme ale fostei curţi domneşti.
Totodată se spune că la vechea curte domnească din Botoşani era un lux aparte, destinat domniţelor şi femeilor de origine boierească din suita lor. Se vorbea de dulceţuri delicioase servite împreună cu vin rece. Prin curţile cu flori şi plante ornamentale s-ar fi plimbat păuni, devenind simbolul heraldic al oraşului.
„Se spune că era curţi răcoroase, cu multe ornamente, grădini cu flori înmiresmate şi păuni care umblau liberi prin grădini. Raiul pe pământ. Din păcate, nu ştim cu siguranţă. Până nu se fac săpături sistematice, sunt doar supoziţii, presupuneri. S-a auzit însă de luxul deosebit al acestor curţi domneşti“, explică istoricul botoşănean Dănuţ Huţu. După secolul al XVIII lea şi mai ales după mutarea definitivă a capitalei Moldovei la Iaşi, aflat la o distanţă de peste 120 de kilometri faţă de Botoşani, curtea domnească de la Botoşani şi-a pierdut importanţa. Nu a mai fost întreţinută şi se spune chiar ar fi fost distrusă în timp. Doar cercetările arheologice sistematice ar reconstitui povestea acestor vestigii misterioase.
