O parte dintre locuitorii municipiului Dorohoi nu au nici acum apă la robinete, chiar dacă avaria a fost remediată de Nova Apaserv și totodată a început umplerea conductei. Din cauza faptului că municipiul Dorohoi nu dispune, la fel ca Botoșaniul, de un rezervor de apă, pentru ca localnicii să aibă apă este nevoie de umplerea totală a conductei.
Astfel, după ce sistemul va fi umplut complet, nu vor mai fi probleme cu apa nici în zonele înalte. Cel mai sigur, locuitorii din Dorohoi vor avea apă în regim normal sâmbătă seară.
Ar trebui ca locuitorii din Dorohoi sa va plateasca facturile dupa cum le furnizati si apa…adica la jumatate iar cei din zonele inalte…deloc. Din pacate v-ati umplut de directori numiti politic si platiti cu salarii grase si cativa muncitori cu minimum pe economie pe care-i doare-n basca de toti si de toate…Asemenea nesimtire si neprofesionalism era doar pe vremea lui Ciobanu. Va trebuie 3 zile sa umpleti o conducta cu apa? Pacat ca nu va dau in judecata sa aveti vreo mie de procese pe rol…ca poate v-ar mai accelera putin si v-ar scoate din nesimtire desi ma indoiesc ca daca o viata esti asa, te mai poti schimba.