Un botoșănean a fost reținut de poliţiştii din Avrig, după ce a agresat sexual o femeie ce se afla într-un magazin.
Fapta a avut loc pe 21 februarie, când botoșăneanul, de 54 de ani, fiind în stare de ebrietate, ar fi agresat fizic victima atât în magazin, cât şi ulterior, în curtea magazinului, unde aceasta l-ar fi lovit cu piciorul, reuşind astfel, să fugă şi să ceară ajutor cetăţenilor.
Ulterior, femeia a sesizat Poliția din Avrig.
”În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din loviri sau alte violenţe în agresiune sexuală. În baza probelor administrate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, domiciliat în Botoşani şi aflat în Avrig în vizită la rudele sale, la data de 21 februarie a.c., aflat în stare de ebrietate, ar fi agresat fizic victima atât în magazin, cât şi ulterior, în curtea magazinului, unde acesta l-ar fi lovit cu piciorul, reuşind astfel, să fugă şi să ceară ajutor cetăţenilor”, se precizează într-un comunicat al IPJ Sibiu.
În cursul zilei de miercuri, în urma activităţilor desfăşurate şi colaborării cu poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Hlipiceni, I.P.J. Botoşani, bărbatul a fost depistat în localitatea Todireni, fiind emis mandate de aducere pe numele său.
Împotriva sa a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând ca în data de 6 august să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, se mai precizează în informarea IPJ Sibiu.