Percheziții în județul Botoșani într-un dosar penal instrumentat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, privind infracțiunea de ”colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, sau sunt destinate săvârșirii acesteia”.
Miercuri au fost puse în executare două mandate de percheziție domicilară, la două locații de pe raza județului Botoșani, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean.
Cu ocazia perchezițiilor, la locațiile vizate a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor și a confiscării speciale, cantitatea de 772 de pachete de țigarete, marca Ashima, de proveniență duty-free, pentru care nu deținea documente legale.
”Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să se dispună măsuri procedurale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.