Percheziții la locuințele a patru botoșăneni într-un caz de omor. Polițiștii au ridicat un pistol și mai multe topoare

Percheziții în județul Botoșani într-un dosar privind infracțiuni de omor calificat și tentativă la omor,

Evenimentul a avut loc pe 17 iulie, când patru indivizi, pe fondul unui conflict spontan, au agresat un bărbat de 50 de ani, pe un drum public din localitate. În urma loviturilor primite, acesta a de edat.

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a specialiștilor criminaliști, au pus în executare patru mandate de percheziție domicilară, la locuințele celor patru agresori, în prezent, aflați în stare de arest preventiv, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Cu ocazia perchezițiilor, la locațiile vizate, de pe raza comunei Corlăteni, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă, respectiv topoare, bâte și alte bunuri susceptibile a proveni din activități infracționale. 

De asemenea, de la locuința uneia dintre persoanele implicate,  a fost identificat și ridicat un pistol, neletal, calibru 9 mm, dintre cele supuse autorizării, împreună cu trei cutii de muniție, deținute fără documente legale.

În continuare se efectuează cercetări atât pentru infracțiunile menționate mai sus, precum și pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să se dispună măsuri legale”, a precizat Delia Nenișcu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *