Un bătrân a fost bătut de propriul fiu, iar cel care a sunat la Poliție să anunțe fapta a fost ginerele său.
Luni dimineață, în jurul orelor 05.00, polițiștii din cadrul Sectiei de Poliție Rurală nr.3, au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat de 47 ani, din comuna Călărași, cu privire la faptul că socrul său de 74 ani, din aceeași localitate, ar fi fost agresat fizic în locuința sa.
Cu ocazia deplasării la fata locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat în holul locuinței bărbatul de 74 de ani, care prezenta urme vizibile de violență la nivelul capului.
Acesta a fost transportat cu ambulanța la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În curtea locuinței a fost depistat agresorul, fiul bătrânului, în vârstă de 39 ani, care locuia împreună cu acesta și mama sa.
”Cel în cauză a fost preluat de către polițiști și internat la psihiatrie, în vederea efectuării unei expertize. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ” violență în familie”, urmând ca în functie rezultatul cercetărilor efectuate, să fie dispuse măsuri”. a declarat Simona Pușcașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.