Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a anunțat, astăzi, primirea în echipa social-democrată a 25 profesioniști din mai multe domenii de activitate. Printre cei care au semnat adeziunea la PSD se numără profesori, medici, artiști, ingineri, specialiști IT sau oameni de afaceri.
„Există o vorbă românească: cine se aseamănă se adună. Toată lumea știe că PSD are cei mai competenți oameni. Este deci firesc ca cei de valoare, cu o bună pregătire profesională să prefere PSD atunci când se decid să se implice în politică și administrație. Adeziunea lor ne onorează și sunt sigură că vom avea o bună colaborare în beneficiul comunității botoșănene”, a declarat Doina Federovici – președintele PSD Botoșani.
Directorul Teatrului Vasilache, Marius Rogojinschi, care se numără printre cei 25 de noi membri de partid a declarat că a ales echipa social-democrate pentru că PSD este partidul cel mai preocupat de problemele sociale ale comunității.
„Putem face o comparație între guvernările PSD și cele ale altor partide. Veți vedea că întotdeauna când PSD a condus țara, economia a mers bine și am avut o creștere a nivelului de trai, în special la nivelul celor cu venituri mai mici. În ceea ce privește implicarea mea în viața social-culturală a municipiului, sunt în PSD pentru că am sincera și unica convingere că în mandatul de primar al domnului Cosmin Andrei, clădirea Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani va fi restaurată. Aceste lucruri m-au determinat să vin alături de echipa PSD Botoșani”, a declarat Marius Rogojinschi.
Marius Buliga, fostul viceprimar al Municipiului Botoșani, a afirmat că în decizia sa de a se înscrie în PSD a contat mult colaborarea pe care a avut-o cu viceprimarul Cosmin Andrei, în primărie.
„Am lucrat 4 ani alături de Cosmin Andrei și am ajuns să înțeleg cât de mult contează să ai alături o echipă puternică. Am convingerea că alături de PSD voi putea face mai mult pentru comunitate”, a afirmat Buliga.
Angel Călin director adjunct al AJOFM Botoșani s-a alăturat echipei social democrate convins fiind că PSD prin politicile și proiectele promovate a fost, este și va fi alături oameni.
„Prin activitatea profesională desfășurată în decursul carierei mele, am fost aplecat către oameni, iar echipa PSD este formațiunea politică ce construieste, cu oameni, pentru oameni. Acesta este motivul principal care m-a determinat să mă alătur acestei echipei și mă simt deosebit de onorat să fac parte din familia social-democrată!”, a menționat directorul adjunct al AJOFM.
O lista de pupincuristi
Ar fi tragicomic ca PSD sa nu castige alegerile parlamentare si toata această piesa de teatru la microfon sa se termine cu înlocuirea lor din functii.
Este de necrezut pentru mine ca oameni sub 60 de ani sa se inscrie in pisde.
Este absolut halucinant.
Tinerele sperante de peste 60 de ani au o scuza – au trait in comunism si, din inertie, sunt adeptii nepotilor celor care in 50 de ani de era comunista au omorat mai multi romani decat toate razboaiele care au avut loc pe acest pamant de la Decebal pana in prezent (50 de comunism si peste 3 milioane de victime).
Probabil vorbim despre sindromul Stokcholm, cand victima isi iubeste calaul.
Pisde va castiga la Botosani …
Asa intuiesc cunoscand mentalitate celor invatati sa stea cu mana intinsa dupa mici, bere si galeti de plastic.
Iar daca va castiga – iar ne vom dezvolta 4 ani de-o sa ne iasa ochii – ca si in ultimii 30 de altfel.
Suntem departe de zonele civilizate si dezvoltate ale Romaniei, de Cluj, Oradea, Sibiu, Brasov, Timisoara, Iasi etc.
Suntem mai aproape de Balti, Soroca, Riscani sau Orhei.
Inca 4 ani de glorie pisdista si vom merge ca in vest la Edinet.
Hai pisdeul !!!