Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, sâmbătă, că terasele, cluburile și barurile se vor închide la 23.00, însă măsura se va aplica doar în câteva județe, însă nu și la Botoșani.
Potrivit autorităților centrale, programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 23.00.
Măsura intră în vigoare începând de duminică, orele 12.00, se aplică pentru o perioadă de 14 zile și poate fi prelungită prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 23.00.