Un profesor din Botoșani a fost eliminat din concursul de titularizare pentru tentativă de fraudă.
Acesta susținea concursul la specializarea educație fizică, la Centrul de concurs de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” și a fost găsit cu telefonul mobil asupra sa.
La concursul de titularizare, care a avut loc miercuri, s-au înscris 570 de candidați, din care 93 de candidați provin din promoția curentă.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 4 august, la sediul Inspectoratului Școlar Botoșani, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).