Un șofer din Botoșani, care nu a vrut să oprească la semnelele polițiștilor, a fost împușcat în picior după o urmărire ca-n filme. Potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, marți dimineața, in jurul orelor 08.00, un echipaj de politie din cadrul Sectiei de Politie Rurala nr.1 Botosani, aflându-se in exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul judetean DJ 296 pe raza comunei Roma, au efectuat semnal regulamentar de oprire in trafic unui autoturism in care se afla o persoana.
Intrucat acesta nu a oprit la semnal, continuandu-si deplasarea si incercand sa acroseze unul dintre politisti, s-a executat un foc de arma in directia autoturismului, dupa ce vehiculul a trecut de echipajul de politie.
In urma activitatilor de urmarire, conducatorul auto a fost depistat, deplasandu-se pedestru in extravilanul localitatii. La vederea politistilor, acesta a fugit, fiind somat in repetate randuri sa se opreasca, insa nu s-a conformat.
In aceate imprejurari, politistii au folosit din nou armamentul din dotare, de aceasta data executand mai multe focuri de avertiment, in plan vertical si ulterior inspre persoana urmarita, aceasta fiind ranita la nivelul unui membru inferior.
Pana la sosirea echipajului de ambulanta, politistii au acordat primul ajutor persoanei ranite.
In urma primelor verificari efectuate, s-a stabilit ca tanarul care nu a respectat somatiile politistilor, nu deținea permis de conducere.
In cauza sunt continuate cercetarile pentru stabilirea cu exactitatea a imprejurarilor in care a avut loc evenimentul.
De asemenea, au fost dispuse verificari cu privire la modul de interventie al politistilor.