Un polițist din Dorohoi s-a trezit cu casa incendiată, în timp ce se afla la un eveniment în familie. Casa, care este în construcție, se află în Șendriceni, iar pompierii au intervenit la fața locului, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui apel la 112. Momentul în care a izbucnit incendiul a fost surprins de camerele de supraveghere. Pentru că focul a fost pus intenționat, cazul este anchetat și de polițiști, care au fost sesizați de eveniment tot prin 112. Culmea, sindicaliștii Europol susțin că polițistul ar fi semnalat în nenumărate rânduri conducerii Poliției Botoșani că este amenințat de un individ.
„Este uluitor faptul că deși a semnalat conducerii IPJ Botoșani că a primit amenințări de la un individ certat cu legea și care a încercat chiar să-l accidenteze cu autoturismul, nu au fost dispuse măsuri pentru a-i fi asigurată protecția”, susțin sindicaliștii.
Polițiștii fac cercetari sub aspectul comiterii infractiunii de distrugere, urmand ca in functie de rezultatul acestora sa se dispuna masuri legale.
Polițistul lucrează la Biroul Rutier din Dorohoi.