Marius Croitoru (40 de ani), antrenorul formației FC Botoșani, a avut un discurs dur în privința haosului din Liga 1, campionat în care cazurile de COVID-19 au crescut rapid.
Dinamo și CFR au devenit formațiile cu mari probleme de lot, iar șefii LPF se străduie să găsească soluții pentru încheierea la timp a campionatului.
Croitoru susține că trebuie adoptate măsuri dure pentru ca situția să nu se acutizeze.
„Trebuie să luăm hotărâri drastice, chiar cu intratul în cantonament, chiar dacă este o cheltuială în plus. Când eram în pandemie, toată lumea era de acord să mergem şi în <<Tanganyika>> să jucăm, acum, după ce ne-au dat voie să ne antrenăm, am uitat de orice, am uitat de restricţii, de distanţare, de mască! Ceea ce este foarte grav. Credeţi-mă că încă facem mari greşeli. Încă fotbaliştii cred că pot avea viaţa pe care au avut-o acum şase luni. Nu mai pot avea acea viaţă! Nu mai suntem stăpâni pe viaţa noastră din punct de vedere al libertăţii”, a declarat Marius Croitoru.
Croitoru lasă să se înțeleagă că mulți dintre fotbaliștii care au fost depistați cu Covid-19 n-au dat dovadă de responsabilitate.
FC Botoșani ocupă locul 4 în play-off-ul Ligii 1, cu 29 de puncte.
„Sportivii sunt responsabili de bunul mers al unei echipe, de bunul mers al unei competiţii, unul singur, un singur jucător neprofesionist poate strica bunul mers al unei echipe, iar o echipă poate strica bunul mers al unei competiţii. Gândiţi-vă ce ar însemna să nu vină banii din televiziuni din cauza unui jucător care a transformat o problemă generală la o echipă, iar o echipă într-o problemă generală a unui play-out sau play-off. Trebuie să înţeleagă toate cluburile şi toţi jucătorii că trebuie să fim mult mai responsabili. Va fi greu, dar cei care se ocupă trebuie să ia hotărâri drastice în ceea ce priveşte începutul şi sfârşitul anului competiţional 2020/2021”,a declarat, vineri, antrenorul echipei FC Botoșani.
Sursa; digisport