Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Conceşti, și-a primit pedeapsa după ce a păcălit o femeie ca să o poată prăda. Întâmplarea a avut loc pe 6 octombrie 2017, când Daniel Petru Aghiţei a mers să strângă nişte nuci de pe un teren.
La un moment dat, știind de o bătrână ce locuia în apropiere, a mers să o jefuiască. I-a spus femeii că o cheamă o altă săteancă să stea de vorbă cu ea, iar când bătrâna a plecat de acasă, tânărul i-a luat la puricat toată casa. A găsit 2.000 de lei, dar nu a luat toți banii, ca bătrâna să creadă că are toată suma, așa că i-a lăsat 900 de lei.
Bătrâna și-a dat seama că a fost păcălită și a sunat la politie. În timp ce era judecat, bătrâna a murit. Tânărul și-a primit însă pedeapsa: zece luni de închisoare.