Un notar din Botoșani, care voia să plece cu familia în concediu, în Grecia, a avut parte de o veste șoc, care le-a dat planurile peste cap. Unul dintre cei trei copii ai acestuia a fost diagnosticat cu noul coronavirus.
Membrii familiei și-au făcut testele la cerere, pentru a putea merge în vacanță.
Cei doi adulți și doi dintre copii au fost negativi, dar al treilea copil a fost testat pozitiv.
Grefier de la Judecătoria Botoșani, infectat cu COVID-19