Doi polițiști botoșăneni au fost felicitați pentru faptelor lor, joi, de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne
Este vorba de agentul șef de poliție Mihai Cătălin Dornean și agentul șef adjunct Cătălin Moruzi. de la Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani, care au primit distincții cu Emblema de Onoare a MAI , pentru servicii și fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Ministerului Afacerilor Interne.
În noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2019, în jurul orei 02:00, cei doi polițiști, aflândus-se în serviciul de patrulare pe raza municipiului Botoșani, au observant pe strada Petru Rareș, un autoturism tip ”taxi”, care staționa pe marginea părții carosabile, iar dinspre acesta se deplasa un bărbat.
Întrucât li s-a părut suspect bărbatul respectiv, au oprit autospeciala de poliție și au încercat interceptare acestuia, moment în care bărbatul a încercat să se sustragă și a fugit, fiind umărit, pe o distanță scurtă și imobilizat.
În același timp, polițiștii au auzit strigătul de ajutor al unui alt bărbat care se afla după autoturismul taxi, fiind victima persoanei identificată anterior.
Victima prezenta tăieturi în zona cervicală și sângera,iar unul dintre polițiști a încercat să-i oprească sângerarea până la sosirea echipajului de ambulanță.
Autorul a fost reținut, iar victima transportată la spital în timp util, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Cei doi își desfășoară activitatea în cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier.
”Ei sunt polițiștii cu care ne mândrim și pe care dorim să-i prezentăm tuturor. Oameni cu onoare și principii, care își fac meseria cu credință și pasiune ”, se precizează într-un comunicat al IPJ Botoșani.
Distincțiile au fost acordate polițiștilor care s-au remarcat în ultimul an, prin fapte deosebite, acte de eroism sau prin inițierea sau participarea la acțiuni caritabile.