Locuința unui botoșănean, răscolită de mascați. Ce ascundea individul

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul celor din cadrul Postului de Poliție Vorona și a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare, joi, un mandat de percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 34 de ani, din comuna Vorona.

Despre acesta, polițiștii aveau informații că ar fi procurat o armă neletală din străinătate, din categoria celor supuse autorizării, pe care ar fi introdus-o fraudulos în România și ar fi folosit-o, fără drept, executând două focuri în data de 14 spre 15 iulie, în curtea locuinței sale.

Cu ocazia percheziției, la locația vizată a fost identificată arma neletală de tir sportiv și muniția aferentă, aceasta fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.

 ”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și muniției, uz de armă fără drept și contrabandă calificată”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *