Filmul care îi contrazice pe procurori. Au apărut imagini cu accidentul grav produs la Darabani, de un jandarm care a fugit de la fața locului

Familia bărbatului rănit grav în accidentul de circulație produs pe 1 mai 2019 de un jandarm din Darabani a intrat posesia imaginilor din momentul producerii evenimentului. Filmul îi contrazice flagrant pe procurorii militari, care l-au scos scos nevinovat pe subofițerul de jandarmi, a cărui mamă este grefier șef la Parhectul de pe lângă Judecătoria Darabani.

Membrii familiei lui Sergiu Adrian Răileanu, singurul rănit în acest grav accident rutier, reușesc astfel să demonstreze că procurorii Parchetului Militar de la Iași au dat soluția greșită în acest dosar, disculpându-l pe jandarmul Tiberiu Ceică. Procurorii l-au scos pe acesta de sub urmărire penală, spunând că acesta nu se afla la volan, cu toate că în declarațiile inițiale jandarmul a recunoscut că a condus mașina la momentul respectiv. Mai mult decât atât, procurorii au susținut că la volan s-ar fi aflat Sergiu Adrian Răileanu.

Imaginile video transmise BotosaniNews arată cum victima,  Sergiu Adrian Răileanu, este aruncată din mașină pe partea dreaptă, după ce portiera este dată peste cap, la scurt timp după ce autoturismul lovește doi copaci.

„Se vede în cercul roșu, cum se rostogolește victima în spatele autoturismului sub stopurile aprinse ale acestuia apoi se opreste. În momentul sosirii autoturismului break de culoare gri care lumineaza victima și apoi execută o manevră la stânga, se observă clar corpul victimei pe trecerea de pietoni. Totodata, a urcat si agentul Tanase Florin in masina inainte de a parasi intersectia. Aceste aspecte au fost semnalate de martorii oculari care se aflau la geamurile blocului unde a avut loc accidentul . Cu o sageata rosie este indicat faptul ca portiera dreapta a fost smulsa si data peate cap, moment in care victim a fost aruncata”, descrie filmul una dintre rudele lui Sergiu Adrian Răileanu.

Din film, în intervalul 03:06:15 – 03:06:30, se observă de asemenea cum jandarmul Tiberiu Ceică, împreună cu polițistul Florin Tănase, aflat și el în autoturism, fug de la fața locului.

Vă reamintim că accidentul a avut loc după ce toți cei trei tineri ar fi băut împreună în mai multe locații din Darabani. După accident, jandarmul, care conducea mașina mamei sale, a dispărut fără urmă, fiind găsit după 15 ore de la producerea evenimetului.

 

FOTO Revoltător! Anchetă controversată în cazul unui jandarm din Botoșani care a produs un accident grav și a fugit de la fața locului. El a recunoscut că a fost la volan, iar anchetatorii susțin că nu au probe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *