Un bărbat de 78 de ani, din localitatea Cotu, comuna Copălău, a fost găsit mort, duminică, într-o anexă a gospodăriei sale. Descoperirea șocantă a fost făcută chiar de fiul său, care locuiește în aceeași curte cu el. Acesta a mers să îi ducă mâncare și l-a găsit spânzurat cu o sfoară pentru legat baloți și a sunat imediat la 112.
La locul respectiv au ajuns cadrele medicale, dar, din păcate, bărbatul nu a putut fi salvat. Totodată, polițiștii au început o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii tragediei. Trupul neînsuflețit a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei. Se pare că bărbatul era consumator de băuturi alcoolice și a mai avut câteva tentative de suicid.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru „ucidere din culpă”, spun polițiștii.