Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, duminică seară, că îi aşteaptă la spital pe cei care nu cred în coronavirus şi protestează în Piaţa Victoriei. ”O parte dintre ei sunt convins că nu or să scape”, a afirmat Arafat, precizând că nu este posibil să nu se infecteze unii dintre participanţi, având în vedere că stau aproape unii de alţii şi nu poartă măşti de protecţie, scrie news.ro.
Raed Arafat a fost întrebat, duminică seară, la Antena 3, ce le transmite celor care nu cred în coronavirus şi protestează în Piaţa Victoriei şi a răspuns: ”Îi aşteptăm la spital”.
”O parte din ei sunt convins că nu or să scape pentru că într-un grup din acesta există un procent care are virusul şi care nu se ştie. Şi vor transmite, dacă sunt fără măşti, dacă sunt fără protecţie, vor transmite la alţii. Ştiu că ei nu cred şi nu vor să creadă, dar când apare boala nu mai ai decât să spui că medicul ţi-a făcut diagnosticul greşit. Asta o să auzim, că medicul mi-a pus diagnosticul greşit. Nu. Dacă te duci în astfel de mitinguri, fără măşti şi uitaţi-vă cât de aproape sunt unii faţă de ceilalţi. Nu există câteva persoane să nu se infecteze. Avem şi unii care au plecat de la spitale şi de la izolare”, a adăugat Raed Aradat.
Când i s-a atras atenţia că abordarea sa este cinică, Arafat a spus: ”Este cinică, dar asta e realitatea. Dacă te duci în stradă şi faci acest lucru şi nu respecţi regulile de protecţie într-o situaţie în care toată lumea îţi spune că trebuie, unde ajungi? Ajungi să te îmbolnăveşti”.