Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, va propune ca o parte din fondurile nerambursabile prinse în buget pentru anul în curs și care nu au fost cheltuite să fie direcționate către activitățile sportive.
Acesta a anunțat că va face un amendament la rectificarea bugetului pentru a transfera o sumă de bani, în jur de 700.000 lei, din alocarea pentru fonduri nerambursabile către finanțarea de activități pe baza Legii educației fizice și a sportului.
”Voi face acest amendament motivat de următoarele aspecte: ONG-urile nu mai pot desfășura activități în anul acesta și probabil va fi prelungită și starea de alertă și toate activitățile au fost date peste cap. Sesiunea nu a mai fost lansată și o parte din banii aceștia ar trebui să meargă oricum către sport, dar pe altă formulă de finanțare, pe Legea 69, să completăm suma pentru a putea primi acolo documentații din partea cluburilor de handbal și de fotbal care pot desfășura competiții”, a spus Cosmin Andrei.
Viceprimarul spune că acele cluburi care realizează mai mult de 20% din încasări din alte surse, nu vor mai putea accesa fonduri din bugetul local.
”Cel mai probabil vor veni cei de la handbal. La fotbal nu știu dacă sunt eligibili. Rămâne să spună juriștii acest lucru. Există o prevedere la Consiliul Concurenței care spune că dacă un club face mai mult de 20% din încasări din anumite surse, nu mai are voie să ia bani de la autorități locale”, a precizat viceprimarul municipiului Botoșani.
Amendamentul va fi supus spre aprobare în ședința de Consiliu local de marți.