Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat miercuri la Digi24 că în acest moment există o transmitere comunitară a Covid-19 în toată țara, dar cea mai rapidă este în județele de pe Valea Prahovei și în Galați, Argeș, Botoșani, Neamț, Iași.
El a spus că deocamdată nu există focare mari, ci zone ”de câte 2-3 cazuri”.
Întrebat dacă litoralul poate deveni focar, Tătaru a evitat un răspuns diresct, spunând că ”ste o mare aglomerare umană, e sezonul estival”.
Ministrul a evitat să spună dacă se impune carantinarea unor zone cu multe cazuri de infectare cu Covid-19.
”În acest moment nu suntem în situația în care președintele să decreteze starea de urgență. Întrebarea e dacă la 15 iulie ne putem permite noi măsuri de relaxare”, a mai spus Tătaru.
”Vom avea o creștere, dar nu exponențială, ci progresivă, a numărului de cazuri. Nu cred că va fi o creștere exagerată. Dacă ne încăpățânăm să nu respectăm măsurile de precauție și de igienă putem să ajungem la un număr mai mare de cazuri”, a adăugat el.
Întrebat ce măsuri va lua guvernul, Tătaru a evitat răspunsul clar și a vorbit despre recomandările privind purtarea măștii, distanțarea fizică și igiena personală: ”Nu vreau să ne transformăm într-un stat polițienesc, cu amenzi, pedepse”.
El a explicat că România poate face 17.500 – 18.000 de teste pe zi la 125 de puncte de testare.
Sursa: G4Media.ro
Adica noi avem 1-3 cazuri pe zi ( din 590-700 pe tara !!! ) si el zice chestia asta !!!??? La mintea lui, ce sa mai vorbim !!!