Localnicii dintr-o comună botoşăneană aflată la graniţa României cu Ucraina refuză să vândă pământul investitorilor străini. Dacă decid totuşi să-l înstrăineze, îl oferă doar consătenilor. Oamenii trăiesc decent din agricultură şi spun că nu ar renunţa la pământurile părinţilor şi bunicilor pentru nimic în lume.
În judeţul Botoşani suprafeţe uriaşe de teren arabil se află fie în proprietatea, fie în concesiunea unor mari firme cu capital britanic, american, austriac sau italian. Mai precis peste 30.000 de hectare sunt lucrate de societăţi agricole din occident. Singurul loc unde investitorii străini nu au reuşit să cumpere aproape nicio palmă de pământ, în judeţul Botoşani, este Cristineşti, o comună situată pe graniţa de nord a României cu Ucraina, scrie Adevarul. Pământurile din Cristineşti sunt renumite pentru întinderea şi bogăţia lor, comuna având nu mai puţin de 6.200 de hectare de teren arabil, fâneţe şi păşuni. Iar cea mai mare pondere o are pământul bun de agricultură. Cu toate acestea, doar oamenii locului se bucură din generaţie în generaţie de aceste soluri. Explicaţia ne-o oferă chiar localnicii din Cristineşti, cei care şi-au jurat tacit că nu-şi vor înstrăina niciodată pământurile primite de la părinţi sau bunici, mai ales către străini.
proape toţi oamenii care trăiesc în satele comunei Cristineşti se ocupă de agricultură şi creşterea animalelor. Din cei peste 3.500 de locuitori, 600 sunt fermieri cu peste 20 de hectare de teren şi primesc subvenţie de la APIA pentru cultivarea acestora, în special cu cereale. Restul trăiesc din agricultura de subzistenţă. Mulţi localnici şi-au dat în arendă terenurile fie pentru că nu au ce le lucra, fie că şi-au găsit slujbe în apropiere şi fac navetă, nu mai au timp de agricultură. Cu toate acestea toate pământurile arendate sau vândute ajunge mereu în proprietatea consătenilor. Niciodată nu sunt oferite străinilor, mai ales occidentalilor. „La noi există această particularitate, terenurile nu ajung în proprietatea străinilor. Cei care au avut de vândut şi-au vândut terenurile dar la fermierii din zonă. Două hectare doar sunt vândute către antreprenorii străini. Restul este lucrat de localnici şi în special de 600 de fermieri din Cristineşti”, spune Marin Stredie, primarul din Cristineşti.
Vasile Maniga, un localnic de peste 60 de ani, a trăit multă vreme la oraş. A terminat liceul, a făcut facultate şi a muncit peste 20 de ani în Braşov şi Sfântul Gheorghe. După ce s-a pensionat, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se întoarcă în satul natal, la Poiana, Cristineşti. Nu a vrut să-şi vândă pământul moştenit de la părinţi şi s-a apucat de agricultură. Are peste 20 de hectare pe care le lucrează.
„M-a tras satul natal. Este locul copilăriei mele. Este un lucru foarte important să fim stăpâni pe terenurile noastre. Deşi am trăit în oraşe mari, mie aici îmi place cel mai mult. Dacă plec din sat, după trei zile trebuie să mă întorc. Este o linişte şi un echilibru aparte aici. Aici, în comuna noastră, putem să producem necesarul zilnic, dar şi să vindem. Este un lucru foarte important să fim stăpâni pe terenurile noastre iar majoritatea se luptă să-şi lucreze pământul şi nu-l instrăinează. Este o formă de patriotism aici la Cristineşti.”, spune Vasila Maniga. Tocmai de aceea fiecare ofertă venită din partea investitorilor străini, aflaţi cu terenuri în comunele învecinate, a fost refuzată tranşant la Cristineşti. Iar cei care aveau deja suprafeţe mari de pământ, au făcut eforturi de a le cumpăra terenurile celor care doreau neapărat să vândă, în special urmaşi de la oraş ai bătrânilor din comună. „Au făcut împrumuturi la bancă, sacrificii pentru ca pământul să rămână aici în comună”, spune Marin Stredie la rândul său fermier de aproape 30 de ani.
Un alt sătean, cu o suprafaţă de peste 50 de hectare cultivată cu cereale, spune că oamenii din Cristineşti nu-şi vând pământurile şi datorită educaţiei primite. Ţăranii din zonă au muncit secole de-a rândul pe pământurile boierilor, în special a celor din familia Verona. Au fost însă împroprietăriţi după Primul Război Mondial, iar veteranii au primit loturi mai generoase. Săteanul ne explică şi că dorinţa de pământ a fost aşa de mare încât taţii şi-au învăţat fii să nu-l înstrăineze niciodată.
Bunicii mei au primit pământul ăsta după război, ca recompensă pentru lupta pe front. Pământul ăsta a fost câştigat cu sânge şi nu se dă. Aşa i-a spus bunicul lui tata. Şi lui tata i l-au luat comuniştii la colectivizare. Şi a suferit tata că nu şi-a ţinut cuvânt faţă de bunicul. După 1990 le-am primit înapoi. Acum chiar trebuie să ne ţinem de cuvânt”, spune localnicul. Vasile Maniga este şi el convins că pământul strămoşilor nu se înstrăinează. „Este bine să rămână în comună. Bătrânii l-au iubit nespus că din el mâncau şi trăiau. Aici nu este industrie, pământul este singurul care ne poate hrăni şi ar trebui să avem grijă de el”, spune botoşăneanul.
Fermierii din Cristineşti sunt convinşi că din munca pământului se poate trăi decent. Cu 20 de hectare, spune Vasile Maniga, îţi poţi hrăni familia dar şi vinde pentru a câştiga bani. Singurele condiţii, spun sătenii, sunt dragostea de pământ, munca şi investiţiile. „Cu 20 de hectare un om poate trăi decent la ţară. Se moare de foame atunci când nu se munceşte pământul,când nu încerci să găseşti soluţii pentru investiţii, că sunt slavă Domnului de când cu Uniunea Europeană. Când îţi place să fie totul uşor şi fără prea mult efort, atunci se moare de foame la ţară. Aici la Cristineşti nu prea sunt oameni leneşi şi de aceea cu agricultura merge.”, spune Vasila Maniga. Primarul Marin Stredie spune că în ultimii 10 ani oamenii din Cristineşti au început să practice o agricultură modernă şi că deja prosperă din munca pământului, singura lor sursă de venit.
