Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Ploieşti au efectuat, miercuri, un număr de 61 de percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Botoşani, Dolj şi Constanţa, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, luare de mită şi dare de mită.
În cauză s-a stabilit faptul că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, s-a constituit, pe raza judeţelor Dâmboviţa şi Ilfov şi a municipiului Bucureşti, un grup infracţional organizat constituit iniţial din 9 membri (cetăţeni români şi străini), la care ulterior au aderat şi alţi cetăţeni români, grupul fiind profilat pe săvâşirea unor infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum şi infracţiuni de fals şi de corupţie.
Scopul grupului l-a reprezentat obţinerea de venituri ilicite prin înlesnirea obţinerii contra-cost şi în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competenţele necesare obţinerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.
În fapt, persoanele interesate de obţinerea unor permise de conducere puneau la dispoziţia membrilor grupării datele personale, o fotografie şi un specimen de semnătură, care erau transmise în străinătate pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele întocmite fraudulos erau expediate în România, iar cetăţenii români care intrau în posesia acestora se prezentau la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de româneşti.
Suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis se ridica la aproximativ 3.000 euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetăţenii români şi străini implicaţi.
Până în prezent au fost identificaţi peste 50 cetăţeni români care fie au obţinut permise româneşti, fie au depus documentele la autorităţile competente pentru preschimbarea permiselor prin acest mod ilicit, o parte dintre aceştia fiind deja semnalaţi cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulaţiei rutiere.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 79 de persoane.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, al ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, B.C.C.O. Piteşti, B.C.C.O. Braşov, B.C.C.O. Craiova, B.C.C.O. Constanţa, S.C.C.O. Ilfov, S.C.C.O Teleorman, S.C.C.O. Giurgiu, S.C.C.O. Botoşani şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei, Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Teleorman, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Giurgiu şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Ploieşti.