Doi botoșăneni, frate și soră, au fost trimiși în judecată de procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru fraudă cu fonduri europene.
Mirabela Maria S. și Ciprian Constantin P. vor fi judecați de magistrații Tribunalului Botoșani, pentru fapte de corupție constând în săvârșirea în formă continuată a infracțiunii folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Procurorii DNA au stabilit că, în cursul anului 2010, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, botoșăneanca, la instigarea fratele său, ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente (adeverințe, declarații pe proprie răspundere, etc.) false sau inexacte prin care atesta că îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile.
Ulterior în baza unei procuri primite din partea inculpatei, dar în înțelegere cu aceasta, inculpatul ar fi efectuat demersuri pentru obținerea celei de-a doua tranșe, depunând în numele acesteia la A.P.D.R.P. (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – A.F.I.R.) documente false (declarații pe proprie răspundere).
Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în cuantum de 85.240 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor imobile ce aparțin celor doi inculpați.