Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a dispus, prin Ordin, constituirea a două comisii de constatare și evaluare a pagubelor produse în județ, în urma intemperiilor care au avut loc în perioada 30 iunie-3 iulie.
Astfel, au fost produse pagube la infrastructura rutieră, locuințe, anexe gospodărești și obiective socio-economice.
Una din comisii se va deplasa pe raza unităților administrativ- teritoriale din Ibănești, Cristinești, Mihăileni, Suharău, Hilișeu-Horia, Pomârla și Ștefănești, pentru evaluarea pagubelor produse la infrastructura rutieră și una care se va deplasa pe raza unităților administrativ- teritoriale Ibănești, Cristinești și Pomârla pentru evaluarea pagubelor produse la locuințe, anexe gospodărești și obiective socio-economice.
Rezultatele evaluărilor vor fi transmise, în cel mai scurt timp, Guvernului
României în vederea demarării procedurilor de despăgubire și de sprijinire din fondul de rezervă al Guvernului a populației afectată de fenomenele
hidrometeorologice periculoase.
La finele săptămânii trecute, a fost transmis, în atenția Guvernului României, un proiect de Hotărâre de Guvern şi o Notă de Fundamentare privind alocarea unei sume de bani pentru Județul Botoşani, din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului pe anul 2020, în vederea refacerii infrastructurii rutiere afectată ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice deosebite care au avut loc în perioada
mai-iunie 2020, pe raza Judeţului Botoșani.