Ministrul Sănătății a venit cu detalii despre noul an școlar și ce măsuri va lua Guvernul pentru ca în septembrie situația să fie sub control. Nelu Tătaru a precizat la Digi24 că autoritățile vor gestiona fiecare etapă a pandemiei pe perioada verii, iar la sfârșitul lunii august vor știi ce măsuri trebuie luate în septembrie, odată cu începere noului an școlar.
„Ne vom gestiona perioada de vară, vom evalua fiecare etapă, și aproape de septembrie vom vedea care e situația. La sfârșitul lunii august vom ști ce vom face în septembrie”, a precizat Nelu Tătaru, luni, la Digi 24, după cum transmite Adevărul.
Întrebat dacă am putea asista la o închidere a teraselor, Nelu Tătaru a spus că ar putea fi amânate anumite deschideri programate.
„Am putea amâna anumite deschideri programate. Există județe cu câte o mie de cazuri sau mai mult, care au o transmitere comunitară mai accentuată ca altele”, a spus ministrul.
În legătură cu sistemul medical și dacă acesta va face față numărului mare de cazuri, Ministrul Sănătății a spus că situația este gestionată.
„La început unii s-au temut și situația a fost gestionată. Acum am luat-o de la capăt. Marea parte rămâne angrenată, multe mesaje ne spun unde e răbdarea pe care am avut-o. Le explicăm celor de la horeca, le-am spus că nu toți trebuie să plătim pentru cei care nu respectă regulile. Sunt oarecum dezamăgit de o parte a populației, pe care nu o vedeam atât de vitează în martie-aprilie. Ajunseserăm la o transmitere de 0,6-0,7. Amânarea relaxării de la 1 iulie e un semnal pentru toată lumea. Dacă nu se gândesc la guvern și corp medical, vom ajunge ca sănătatea acestui popor să fie pusă în pericol”, a mai spus ministrul Sănătății.
Sursa: Capital.ro