Femeia de 30 de ani din Botoșani care a lovit cu pumnul în față un polițist va sta după gratii timp de 30 de zile. Ea a primit, luni, un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj.
Măsura a fost luată după ce duminică botoșăneanca ar fi lovit un agent de poliție, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Oamenii legii interveneau după o sesizare prin 112 privind o petrecere prelungită într-un apartament, care deranjează vecinii. Era aproape ora 6.00 când polițitșii au ajuns la fața locului.
Tânăra de 30 de ani, care nu era proprietara apartamentului la care a fost solicitată intervenția polițiștilor, a făcut scandal și nu s-a supus solicitării acestora de a înmâna documentele de identitate.
În momentul în care i s-a adus la cunoștință că urmează să fie condusă la sediul poliției a devenit recalcitrantă si agresivă cu forțele de ordine, pulverizând cu spray pentru insecte înspre aceștia.
În timpul imobilizării, acesta a lovit agentul de poliție cu pumnul, în zona feței.
Solutia Judecătoriei Botoșani: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 2686/P/2020. În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, cu referire la art. 202 alin. 1 şi 3, alin. 4 lit. e Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatei IFTIME OTILIA-ELENA, cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni de „ultraj”, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal, pe o perioada de 30 de zile, cu începere de la data 06.07.2020 până la data de 04.08.2020, inclusiv. În baza art. 230 alin.1 Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatei Iftime Otilia Elena. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatei Iftime Otilia Elena, formulată prin apărător desemnat din oficiu, de luare faţă de aceasta a măsurii preventive a arestului la domiciliu. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata Iftime Otilia Elena, avocat Gireadă Dodiţă Ilinca, în cuantum de 313 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Botoşani. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpată şi de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani. Pronunţată în cameră de consiliu astăzi, 06.07.2020, ora 14:15.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 20/2020 06.07.2020