Alexandru Amarandei, un tânăr de 21 de ani, din Botoșani, demonstrează că județul nostru are tineri valoroși. Și nu doar în ceea ce privește rezultatele la învățătură, ci și performanțele sportive. Alex, student în Bacău, la Facultatea de Educație Fizică și Sport, a obținut medalia de argint la Campionatul Național de Atletism din 2019. La Campionatul Național Școlar a obținut aurul. Tânărul botoșănean este legitimat la CS Știința Bacău.
Alex este pasionat de muzică, care, susține el, îl ajută foarte mult pentru a-i da un vibe pozitiv înaintea unei competiții sportive.
„Sunt un mare consumator de muzică, chiar și înaintea competițiilor stau mult cu căștile pe urechi, sună ca un paradox, dar mă deconectează la ce-i în jurul meu, dar mă și ține totodată concentrat la ce am de făcut”, ne-a dezvăluit Alex.
De-a lungul anilor a participat la numeroase competiții. La Campionatul Național de Cros din 2017 a obținut medalia de aur cu echipa și a prins lotul pentru pentru Campionatul European. Totodată, la Campionatul Național Școlar, la proba de 1500 m, a avut un finish foarte bun și a câștigat medalia de aur.
„Sincer am avut mulți oameni în spate care au clădit acest succes, de la antrenoarea mea, colegi, fost antrenor, părinți, e un tot ce a format și toate succesele din spate. Secretul meu e că nu prea știu să mă dau bătut, sunt un om foarte pozitiv și cred că asta m-a ajutat. Chiar în septembrie fac 10 de când fac sport de performanță. Păi se fac foarte multe sacrificii ca sportiv de performanță, de la timpul limitat pentru tine și timpul acordat pregătirii, dureri, nervi, de asta nu mută lume rezistă ca și sportiv de performanță”, ne-a mărturisit tânărul.
A ajuns să facă performanță în atletism datorită tatălui său, și el atlet, care l-a îndrumat către acest sport. Inițial, Alex ar fi avut înclinație spre fotbal, dar într-un final a ales atletismul și nu regretă nicio secundă.
Faptul că face performanță în atletism nu îl face să uite de studii. Chiar dacă profesorii sunt îngăduitori cu sportivii de performanță, Alex a găsit soluții să se îmbine amândouă.
Pe viitor, sportivul își dorește o nouă medalie la Campionatul Național de Atletism.