Un grav accident a avut loc joi după-amiază, în județul Botoșani. Un copil de 12 ani, dintr-o familie din Hlipiceni, a fost dus de urgență la spital după ce a căzut dintr-o căruță.
Copilul se afla în coșul atelajului, iar la un moment dat, într-un moment de neatenție, a căzut în drum, suferind mai multe leziuni.
Acesta a fost dus la spital alături de mama sa. Polițiștii au ajuns la locul respectiv și au demarat cercetările.