Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Botoșani au efectuat , luni, o percheziţie la punctul de lucru al unei societăți comerciale din Botoșani, într-un dosar de înșelăciune și falsificarea sau substituirea de alimente sau produse, aflat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Deși agentul economic nu ar deține autorizația necesară emisă de Ministerul Sănătății, la punctul de lucru ar fi fost obținute diferite produse biocide destinate comerţului exterior în diferite state UE şi non-UE şi care ar fi avut în componență 70% alcool etilic, ce ar fi fost, ulterior, denaturat cu diferite substanţe, potrivit unui comunicat al Poliției Române.
De asemenea, a fost constatat faptul că punctul de lucru al societății respective are autorizație doar pentru activități de „ambalare, fabricarea altor produse alimentare, prepararea ceaiului și a cafelei, precum și fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice”.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că agentul economic nu ar fi producător autorizat de alcool etilic şi nici nu s-ar fi aprovizionat cu un asemenea produs accizat.
În fapt, pentru obţinerea alcoolului etilic, ce ar fi fost folosit la prepararea biocidelor, acesta ar fi achiziționat în perioada mai-iunie 2020 (de la doi producători naţionali autorizaţi de Ministerul Sănătăţii), aproximativ 20.000 de litri de alcool sanitar.
Ulterior, ar fi supus alcoolul unui proces de filtrare, pentru care ar fi folosit o instalaţie artizanală, destinată în mod obişnuit filtrării produselor viticole.
În urma percheziției, poliţiştii au ridicat mostre conţinând alcoolul rezultat în urma filtrării artizanale (ce vor fi analizate în laborator autorizat), precum și alte probe pentru soluţionarea cauzei.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul specialiştilor din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani și ai Biroului Vamal de Interior Botoșani.