Sfârșit tragic pentru un bărbat 47 de ani, din Botoșani.
Acesta lucra la o companie de distribuție, iar vineri a intrat cu mașina într-o stație de carburanţi de pe Calea Naţională pentru a o alimenta.
A ieșit din mașină, însă s-a îndreptat către spațiul verde din zonă și s-a prăbușit din picioare.
Scena a fost observată de mai mulți oameni care se aflau în stație și au sunat la 112 pentru a solicita sprijinul cadrelor medicale,
La faţa locului a ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care a început manevrele de resuscitare, bărbatul fiind în stop cardio-respirator.
A fost transportat la UPU a Spitalului Județean, unde s-au continuat manevrele de resuscitare, însă, la scurt timp, inima acestuia a încetat să mai bată.
Oamenii legii au deschis o anchetă, dar și Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, întrucât bărbatul se afla în timpul muncii.