La începutul lunii mai, ProSport a anunțat în exclusivitate că, după transferul lui Andrei Miron, 26 de ani, de la FC Botoșani la FCSB, este pe cale să înceapă un adevărat scandal.
Lichidatorul judiciar al Oțelului Galați, club intrat în faliment în 2016, Mihail Bojinică, s-a plăns că Valeriu Iftime a încălcat contractul cu conducerea fostei campioane a României și l-a dat intenționat gratis pe Miron la FCSB doar ca să fenteze clauza de plată a 40 la sută din procentele pe care Oțelul le mai deținea.
În contractul dintre cele două grupări era și o clauză prin care FC Botoșani putea să cumpere procentele rămase pentru suma de 100.000 de euro, dar lucrul respectiv nu s-a mai întâmplat niciodată.
Contactat de către ProSport, Mihai Bojinică, lichidatorul judiciar al clubului Oțelului Galați ne-a mărturisit că până la urmă și-a pus planul în aplicare, după ce Valeriu Iftime de la Botoșani nu a făcut niciun gest care să dea înțeles că dorește rezolvarea conflictului pe cale amiabilă.
„Acum lucrurile sunt foarte clare. Am așteptat analiza avocaților de pe acte și am decis în cele din urmă să dăm în judecată pe civil doar clubul FC Botoșani. Acțiunea am depus-o la Tribunalul București. Nu ne-am dus cu acțiunea la comisiile de la FRF, deoarece nu mai avea niciun rost. Oțelul Galați este dezafiliat de la FRF, după ce a intrat în urmă cu patru ani în faliment. Am luat în calcul să dăm în judecată în solidar și FCSB, dar nu am mai făcut-o pentru că noi considerăm că totul a fost pus la cale doar de domnul Iftime. Doar domnia sa știa foarte bine actele din contract și suntem siguri că nu i-a spus nimic lui Gigi Becali. Domnul Iftime a avut aproape două luni la dispoziție să încercăm să rezolvăm amiabil acest scandal, după ce eu am făcut primele delarații în presă, undeva pe la începutul lunii mai. Acum trebuie să îi lăsăm pe judecători să ne facă dreptate. Actele sunt foarte clare, iar domnul Iftime știe foarte bine că noi am avut procente dintr-un viitor transfer. Însă, dânsul l-a dat pe Miron gratis la FCSB, doar ca să ne fenteze pe noi”, a spus Bojincă.
Miron a devenit titular la FCSB după plecarea lui Planic!
În acest moment, Andrei Miron a devenit titular la FCSB, după ce Bogdan Planic a intrat în conflict cu FCSB și a cerut denunțarea unilaterală a contractului. Fostul căpitan al moldovenilor a făcut pereche în defensiva roș-albaștrilor cu Cristea în partida cu Dinamo.
Valeriu Iftime, deși l-a dat gratis pe Miron la FCSB, totuși a rămas cu 20 la sută din procente în urma unui eventual transfer al jucătorului la o altă formație.
26 de ani este vârsta lui Andrei Miron.
800 de mii de euro este cota lui Andrei Miron pe piața de transfer, conform Transfermarkt.com.
Sursa: Prosport