Un poliţist de frontieră din Botoşani şi un câine specializat în urme au păzit frontiera dintre Turcia şi Grecia

Agentul Sorin Şovan şi câinele său Lof
Agentul Sorin Şovan şi câinele său Lof

Un agent de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Botoşani a participat, timp de o lună, la o operaţiune europeană împotriva migraţiei ilegale la frontiera dintre Turcia şi Grecia. Sorin Şovan a mers în misiune însoţit de Lof, un câine extrem de inteligent, specializat în detectarea şi urmărirea persoanelor.

În perioada 1 februarie- 3 martie 2011, cei doi au fost nevoiţi să „lupte”, la Orestiada (regiunea Evras- din Nord-Estul Greciei) împotriva trecerilor ilegale dintre Turcia şi Grecia, ale unor persoane care proveneau din Turcia, Afganistan, Bulgaria, Palestina şi Georgia.

Împreună cu reprezentanţii celorlalte ţări participante, am executat misiuni de supraveghere şi control la frontiera elenă cu Turcia, cu scopul de a diminua şi de opriut trecerea peste frontieră a imigranţilor. A fost o cooperare bună. Împreună cu câinele, am descoperit mai multe persoane care au trecut ilegal frontiera şi s-au ascuns pe teritoriul elen„, a Sorin Şovan.

De altfel, echipajul din Botoşani a fost singurul echipaj român cu câine de urmă. Ciobănescu german al Poliţiei de Frontieră Botoşani are doi ani şi şase luni şi este unul dintre cei mai valoroşi câini de acest fel din ţară. El a fost „educat” la Centrul chinologic de la Sibiu, care, de altfel, l-a recomandat pentru această misiune. 

Este un câine inteligent. Am muncit cu el, dar efortul a meritat, deoarece rezultatele au fost benefice. Câinele a fost apreciat şi de greci, pentru că în primul rând am fost sub comanda grecilor. Acest câine atacă numai la comandă. Nu prezintă un pericol. E prietenos şi îi place foarte mult joaca„, a afirmat lucrătorul IJPF, care susţine că se poate baza, în orice moment, pe câinele său, atunci când execută misiuni la frontieră.

Câinii sunt în atenţia noastră permanent, merg la cursuri de pregătire. Avem mai mulţi câini în cadrul inspectoratului, dar acesta este unul dintre cei mai buni, motiv pentru care a fost solicitat să meargă în misiune internaţională„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Botoşani, Minodora Răcnea.

Operaţiunea RABIT a fost organizată de Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene- FRONTEX. La ea au mai participat echipaje de frontieră din state precum Germania, Polonia, Austria sau Italia. În perioada 1 noiembrie 2010- 2 martie 2011, România a trimis în misiuni similare 24 de poliţişti de frontieră, specialişti în combaterea şi investigarea cazurilor de migraţie ilegală, detectarea documentelor falsificate, controlul documentelor de călătorie efectuat în cele două aliniamente şi depistarea vehiculelor furate.  Operatiunea a fost finanţată de către Agenţia FRONTEX.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *