Locuitorii satelor de pe malurile Prutului trăiesc un adevărat coşmar an de an, atunci când vin ploile torenţiale. Zi şi noapte stau cu frica-n sân că apa le va lua din nou tot ce-au agonisit. Pentru localnicii din satul Rediu, comuna Rădăuţi-Prut, cel mai negru coşmar a prins viaţă noaptea trecută.
„Doamne Dumnezeule şi Maică cea Sfântă apără-mă de urgia apei”. Aşa se încheie în fiecare seară rugăciunea bunicii Natalia, o bătrână de peste 80 de ani din satul Rediu, comuna Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani. „Şi nu mă rog numai eu. Aşa se roagă tot satul. Că numai Dumnezeu ne mai apără de vâltoarea şuvoaielor”, spune femeia.
Bunica Natalia împreună cu încă peste 200 de suflete din satul Rediu trăiesc de când se ştiu pe malurile Prutului şi ale Isnovăţului (un afluent mic şi aparent inofensiv al marelui râu care curge pe graniţa dintre România şi Republica Moldova).
Pentru aceşti oameni vecinătatea Prutului şi a afluenţilor săi este şi o binecuvântare (prin bogăţia de peşte şi rodnicia pământului), dar şi un blestem cumplit, mai ales în perioadele cumplite când norii se rup şi cerul îşi varsă apele peste pământ.
Aproape de când încep să înţeleagă lumea din jurul lor, oamenii din Rediu învaţă să se teamă de ploile torenţiale şi de şuvoaiele dezlănţuite ale apelor. Au şi de ce. An de an, ploile aduc viitura. Câteodată este suportabilă, scot doar apa din beciuri şi din coteţe. În alte dăţi sunt nevoiţi, însă, să lupte pentru viaţa lor.
Din cauza inundaţiilor, mai ales din 2008 şi 2010, aceşti oameni au fost nevoiţi să o ia mereu de la capăt. Au îndurat foamete şi privaţiuni. Mai ales în lunile de primăvară şi vară, atunci când se culcă se roagă să nu fie luaţi de ape cu paturi cu tot.
„Noaptea dăm mereu drumul la câine din lanţ. Să se salveze săracul dacă vine apa. Nu ştim când vine. Stăm aşa cu frica-n sân când auzim tunete şi fulgere”, spune Ilie un localnic din coasta Rediului. Luni, însă, cel mai negru coşmar al oamenilor din Rediu a prins viaţă. A plouat mult şi îndesat, iar apele Isnovăţului s-au umflat şi au venit ca un potop peste casele oamenilor. „Când am auzit venind şuvoaiele, am sărit plângând din pat şi mă rugam să nu mă înece”, spune bunica Natalia.
„Am înebunit când am văzut că apa îi cât gardul”
Luni seara s-au rupt norii la Rediu. A plouat timp de o oră şi au fost înregistraţi 108 litri pe metru pătrat. În acest condiţii, Isnovăţul, un afluent mic al Prutului a ieşit din matcă şi s-a revărsat peste sat. Din deal apele au venit cu putere rupând totul în cale, oprindu-se doar pe imaşurile săteşti. Câmpurile agricole şi păşunile din zonele joase s-au transformat în lacuri. Toată noaptea şuvoaiele au curs. Spre dimineaţă localnicii au fost martorii dezastrului. De la un capăt la celălalt satul a fost răvăşit.
Drumurile erau înecate în straturi groase de noroi, iar cât vedeai cu ochii numai apă, garduri rupte, coteţe şi bucăţi din acareturi aruncate peste tot. Din loc în loc, păsări şi oi moarte.
„Doamne Fereşte prăpăd a mai fost azi noapte. Pe la opt jumătate seara, după ce a plouat tare de tot o oră au venit şuvoaiele din deal. Isnovăţul a ieşit din matcă. Şi au curs de au luat totul în cale. Am înebunit când am văzut că apa îi cât gardul. Am sărit şi am luat-o pe mama în braţe că are 92 de ani şi am fugit să urcăm pe acoperiş. Câinele nu l-am mai găsit. S-a înecat săracul. Gardul l-a făcut praf”, spune nea Ilie, un localnic din marginea satului.
Tuşa Natalia a rămas sinistrată. După ce a tras o spaimă soră cu moartea atunci când apele i s-au izbit în casă şi i-au rupt poarta, femeia nu putea să iasă din ogradă nici la 24 de ore după viitură. În curtea ei s-a format un adevărat lac de acumulare. La vecinii de alături a distrus tot.
„Nu mai am nimic în grădină. Fântânile toate îs pline de nămol. Cine mai bea de acolo? Casa îi udă până la ferestre. Am numai apă înăuntru”, spune Ioan Bănărescu. Omul stă în deal, de acolo de unde s-a pornit viitura. A fost lovit printre primii. Avea multe oi. Astăzi, umbla cu privirea rătăcită şi lacrimi în ochi prin nămolul gros din ogradă. A pierdut mult. Inclusiv animalele în care a investit multă muncă şi mulţi bani.
„Mi-au murit miei şi berbeci. Din aceia buni. S-a pornit deodată şi nici nu am mai avut timp să facem nimic. Ne-a nenorocit. Nu-mi mai trebuie nimic. A fărmat tot urgia, a rupt garduri, a omorât animale”, mărturiseşte localnicul.
”Nu-mi mai trebuie nici mâncare, moarte vreau”
Oamenii s-au săturat să o ia de la capăt de fiecare dată când vine urgia. Aşa s-a întâmplat în anii 90, în 2008 şi în 2010. Plus viiturile mai mici aproape anuale. Ţăranii din Rediu au rămas din nou săraci lipiţi pământului. Toate culturile au fost distruse. Oamenii cultivau şi viţă de vie, legume şi cereale. Nu mai au nimic. Totul a fost doborât de ape şi îngropat în noroaie. Utilaje preţioase au fost distruse. Ana Bănărescu, o femeie de 65 de ani s-a văzut din nou cu agoniseala luată de ape. A suferit un şoc şi de la inundaţie nu a mai mâncat nimic. Plânge şi încearcă să salveze ce mai poate din casa năpădită de ape.
„Tot a fărmat. Perne, cearşeafuri, borcane cu de toate, toată mâncarea tot a distrus. Culturile sunt puse la pământ. Nimic nu mai avem. Domne, înţelegi? Nimic. Oamenii nu ştiu ce o să mănânce mâine. Nu am mâncat de ieri. Nu-mi mai trebuie nici mâncare, moarte vreau. M-am săturat de frică şi de urgia asta”, spune femeia.
În total peste 20 de gospodării au fost efectiv distruse de viitură. Pe lângă acestea se numără animale şi păsările înecate dar şi câmpurile distruse. Deşi problema persistă de peste cinci decenii, nimeni nu a investit într-o regularizare a cursului Isnovăţului sau organizarea unei zone tampon în faţa apelor Prutului. Localnicii aşteaptă cu teamă ploile anunţate şi pentru următoarele zile.
„Când tună, eu tresar. Frica de urgie este în inimile noastre de mulţi ani. Nu ştiu cât mai rezistă aşa”, spune un alt localnic din Rediu.
Sursa: adevarul
