În fiecare an, creştinii ortodocşi serbează naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Domnul Iisus în apa Iordanului, pe 24 iunie.
În calendarul popular, sărbătoarea este denumită Sânziene, în Ardeal, iar în Muntenia şi Oltenia-Drăgaica.
Noaptea de Sânziene, cea care precede această zi este considerată magică – minunile sunt posibile, forțele benefice, dar și cele negative ajung la apogeu.
În Moldova, creștinii ortodocși se roagă la moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Ei speră că vor scăpa astfel de necazuri și de boli.
Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților, ca ziua lor de naștere. Numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) și nașterea (8 septembrie, 24 iunie), cât și alte evenimente din viața lor (ca Bunavestire, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul).
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, pentru că evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca cu amănunte în Evanghelia Sa. Nașterea aceasta a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului.
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie, se pare că a fost instituită după unii cercetători, spre a înlocui sărbătorile păgâne, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstițiului de vară (22-23 iunie).
Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele își au originea într-un străvechi cult solar, scrie crestinortodox.ro. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestră.
Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, că reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe. În credința populară, Sanzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, niște adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populația din munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale (Sanzienele) sau echinocțiale pentru a săvârși ritualuri închinate Soarelui. Megaliții din Munții Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens.
Conform tradiției, Sanzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sanzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forțe dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin și vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac.
Ce este bine să faci de sânziene
În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlnesc practici și obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și a norocului în gospodărie.
În dimineață de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strâng buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coronița alunecă spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș.
Fetele strâng flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sarbatoarii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone fetele își fac coronițe din Sânziene pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.
Gospodarii încearcă să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii agață cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă, a doua zi, în coronițe este prins păr de la anumite animale sau puf/ pene de la păsări consideră ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce sunt duse la biserică pentru a fi sfințite și sunt păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.
Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii, e considerată și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.
Tot acum se fac previziuni meteorologice în funcție de momentul în care răsare Constelația Găinușei, se determină perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.
Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Amuțitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Pentru a fi sănătoși și avea spor în muncă, în acest moment de început al secerișului, oamenii se încing peste șale cu tulpini de cicoare.
Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spală pe cap, în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și nevestele se scaldă în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, femeile trebuie să se tăvălească dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.
Pentru alungarea spiritelor malefice se aprind focuri în care se aruncau substanțe puternic mirositoare, se buciumă și se strigă jurul focurilor.
Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelșugate se pun flori mirositoare pe morminte.
De Sânziene au loc bâlciuri. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor vederea căsătoriei. Printre cele renumite târguri se cele de la Buzău, Focșani, Câmpulung , juețul Vrancea, Ipatesti, Pitești, Cărbunești, județul Olt, Giurgeni, județul Ialomița, Broșteni, județul Mehedinți).
Ce nu ai voie să faci de sânziene
Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, Sânzienele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gură. Nici bărbații nu scapă ușor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi așteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene știindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl așază pe grindă, în șură. Ei speră ca până la acea înălțime se li se adune grânele. Bătrânii vorbesc că în noaptea de Sânziene, ielele se adună și dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblageste.
De asemenea, cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri fulgerat.
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, pentru că evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca cu amănunte în Evanghelia Să. Nașterea aceasta a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului.
Tradiții și superstiții
În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlnesc practici și obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și a norocului în gospodărie.
Dacă se întâmplă să vezi o furnică roșie în ziua de Sânziene înseamnă că vei avea parte de mult noroc. Iar dacă vei găsi o furnica în portofel, nu-i face rau, căci îți va aduce mulți bani.
În dimineață de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strâng buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coronița alunecă spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș.
Fetele strâng flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sarbatoarii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone fetele își fac coronițe din Sânziene pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce sunt duse la biserică pentru a fi sfințite și sunt păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.
Pentru a fi sănătoși și avea spor în muncă, în acest moment de început al secerișului, oamenii se încing peste șale cu tulpini de cicoare.
Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spală pe cap, în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și nevestele se scaldă în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, femeile trebuie să se tăvălească dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.
Pentru alungarea spiritelor malefice se aprind focuri în care se aruncau substanțe puternic mirositoare, se buciumă și se strigă jurul focurilor.
Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelșugate se pun flori mirositoare pe morminte.
În ziua sărbătorii creștinești a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 iunie, după datină, se cinstesc Sânzienele, prin obiceiuri păstrate cu sfințenie.
Credințele populare și, mai cu seamă, superstițiile fac să pălească, de cele mai multe ori, sărbătorile religioase. Și asta pentru că, încă din vremuri precreștine, oamenii s-au obișnuit să respecte anumite momente din an, considerându-le aducătoare de bine sau de pagube. Așa se face că, în apropierea solstițiului de vară, se sărbătorește încă un obicei străvechi păgân. Este vorba despre ziua – și în special noaptea – Sânzienelor, cunoscute în popor și ca Drăgaice.
Despre acestea se spune că ar fi niște fecioare foarte frumoase, care apar noaptea pe câmpuri, cântând și dansând, simboluri ale fertilității. Dacă sunt respectate cum se cuvine, ajută lanurile să dea rod bogat, femeile să nască doar copii sănătoși, apără de toate relele. Dacă nu, atunci se răzbună și aduc numai pagube și necazuri. Cine trebăluiește în gospodărie în această zi poate muri înecat sau trăsnit.
Se spune că fetele care vor să fie mai atrăgătoare și mai drăgăstoase trebuie să-și pună flori de sânziene în păr sau în sân și să se spele pe cap cu fiertură de iarbă mare, pentru a le plăcea feciorii. Care se rostogolește prin iarba înrourată va fi frumoasă și iubită, va avea copii frumoşi şi sănătoşi. Pentru a-și visa ursitul, în această noapte trebuie să-și pună flori de sânziene sub pernă. Iar pentru a avea parte de sănătate, femeile se scaldă în ape curgătoare, iar bărbații se încing la brâu cu tulpini de cicoare.
Este momentul în care se culeg plante de leac, căci acum au puteri magice. Verbina culeasă de Sânziene aduce recolte bogate, alină durerile de picioare, dacă e pusă în încălțări, precum şi durerea de cap. Din spice de grâu, pelin, verbină, busuioc, sunătoare, ferigă, soc, cicoare, salcie şi flori de sânziene, fetele împletesc cununi, în formă de cerc.
Acestea apără oamenii, animalele şi recoltele de forţele rele, de inundaţii, furtuni ori grindină, dacă sunt agăţate la uşi, la ferestre, la stâlpii porţilor şi pe crucile mormintelor.
Dacă se întâmplă să vezi o furnică roșie în această zi, să știi că vei avea parte de mult noroc. Iar de găsești o furnică în portofel, nu-i face rău, căci îți va aduce mulți bani.
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, pentru că evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca cu amănunte în Evanghelia Să. Nașterea aceasta a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului.
Noaptea de Sânziene este una încărcată de semnificații și are conotații magice. Sărbătoarea de Sânziene 2018 are loc, ca în fiecare an, pe data de 24 iunie. De asemenea, la miezul nopții de Sânziene, în credința populară se spune că se deschid Cerurile.
Despre Sânziene se știe că sunt zece tinere zeiţe, ce formează alaiul nupţial al zeiţei Sânziana (după numele din Transilvania, Banat, Oltenia, Maramureş sau Bucovina) sau Drăgaica (aşa cum e cunoscută în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei). Dansul lor ritualic e legat de simbolismul Soarelui şi marchează caracterul special al zilei celei mai lungi din an, invitaţie la bucurie.
Nerespectându-i-se ziua, Sânziana (identificată cu Junona sau Diana, la romani, ori cu Hera sau Artemis, la greci), protectoare a fecundităţii şi prezenţă binefăcătoare altminteri, se răzbună, prin vârtejuri, grindină, vijelie, flori văduvite de miros, plante fără leac – aflăm din „Comoara satelor” de Ion Ghinoiu.
Aparent paradoxal, deşi fiinţe diurne, Sânzienele îşi încing hora-ritual noaptea, înaintea zilei de 24 iunie. E Noaptea de Sânziene, noaptea când, tot conform credinţei populare, „se deschid Cerurile” (temă exploatată în literatura fantastică de la noi de Mircea Eliade).
(Drăgaica). ”Nu întâmplător, ci confirmând geniul creştinismului românesc, stratul ideilor şi credinţelor religioase precreştine se lasă, cuminte, absorbit de Litera, dar mai ales de Duhul religiei ce ne e sinonimă cu fiinţa ca neam. E minunat să reflectăm asupra înţelepciunii populare ce a făcut posibilă suprapunerea simbolismului „deschiderii Cerurilor” cu semnificaţia sărbătorii Naşterii lui Ioan Botezătorul.
Pentru că de botezul ce I-l administrează Ioan Domnului se leagă deschiderea Cerurilor cea după Scripturi, aşa cum citim la Matei 3:16 („Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El”) şi la Luca 3: 21 („Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul”).
Deschiderea Cerurilor nu e consemnată de Evanghelişti doar ca eveniment, ci şi ca promisiune făcută de Hristos oamenilor, în dialogul cu Natanael, cel care se întreba dacă „din Nazaret poate fi ceva bun”. Căci îi spune Hristos aceluia: „De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului” (Ioan 1: 51). Trimiterea la Scara lui Iacov este evidentă.
Pentru intelectualul contemporan, prea puţin angajat, mai degrabă sceptic, sintagma în discuţie rămâne o expresie livrescă, plină de încărcătură poetică, dar prea puţin poietică, fiindcă opacă altor niveluri decât cel estetic sau cel pur gnoseologic. Sufletul căutând Sacrul se consolează cu ideea că Acesta nu ar fi de găsit decât la ocurenţa unei „rupturi de nivel” (în termenii aceluiaşi Mircea Eliade), o astfel de împrejurare fiind o „deschidere a Cerurilor””, scrie ziarullumina.ro.
