La abatorul Tönnies, din Rheda-Wiedenbrück, landul Renania de Nord-Westfalia, cel puțin 803 muncitori au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus, potrivit autorităților locale din districtul administrativ Gütersloh, citate de Bild.
La acest abator lucrează multe persoane din România și alte țări est-europene, prin intermediul unor subcontractori. Până în prezent, 1.266 de angajați Tönnies au fost testați. Situația actuală: 803 infectați, 463 sănătoși. Restul angajaților vor fi, de asemenea, examinați în următoarele zile. Autorităţile locale au decis închiderea tuturor şcolilor şi grădiniţelor din regiune până la vacanţa de vară, pentru a frâna răspândirea SARS-CoV-2. Mulţi dintre angajaţii abatorului au copii fie la şcoală, fie la grădiniţă.
Prin Orgapic SRL, Clemens Tönnies exploatează în România câteva mii de hectare de teren pe care face agricultură bio. Firma are în arendă 7.000 de hectare, 4.000 în Iași și 3.000 în Botoșani. Orgapic are 39 de angajaţi Orgapic are ca obiect de activitate cultivarea orezului, a legumelor și plantelor producătoare de semințe oleaginoase. Firma a fost certificată pentru producția de grâu, orz, soia și mazăre ecologice. Născut în anul 1956 în Rheda, Westfalia, într-o familie cu şapte copii, Tönnies s-a implicat de tânăr în industria cărnii. Cel mai probabil, faptul că tatăl său a fost măcelar a contat în parcursul său pe piaţa de profil, cunoscând de timpuriu mersul lucrurilor în acest domeniu.
Sursa: Libertatea.ro