Un fost luptător în Legiunea străină a reuşit să clădească un adevărat paradis ecologic într-un sat din Botoşani. Pensiunea agroturistică e amenajată în conacul unui fost paharnic al domnitorului Ştefan cel Mare, iar cei care-i trec pragul descoperă bucuriile traiului simplu, de odinioară.
Şoldăneşti, un sat din judeţul Botoşani vechi de câteva sute de ani, este una dintre cele mai pitoreşti aşezări rurale din Moldova. Ferit de zarva oraşului, cu uliţe şi fâneţe ademenitoare, satul este îmbrăcat cât vezi cu ochii de păduri dese şi sălbatice, pline de animale şi păsări. Cu alte cuvinte, este un adevărat refugiu pentru cei care vor să ia o pauză de la civilizaţie şi să se relaxeze în mijlocul naturii. Până acum zece ani, satul Şoldăneşti, ca multe alte zone rurale cu potenţial turistic uriaş, suferea la capitolul infrastructură. Drumeţii care se aventurau prin aceste părţi nu aveau unde să înnopteze şi unde să mănânce. Totul s-a schimbat însă odată cu apariţia lui Ducu, un personaj exotic pentru săteni.
Ducu Bucşinescu este un botoşănean uşor trecut de 50 de ani, care a renunţat la viaţa de oraş şi a construit, pe ruinele unui conac boieresc al strămoşilor săi, un adevărat paradis ecologic. „Fata verde“ este o pensiune agroturistică întinsă pe o suprafaţă impresionantă, unde totul este natural, până şi sursele de energie. Şi pentru că-i place să-şi folosească imaginaţia, Ducu pune la cale tot felul de proiecte turistice, pentru a le oferi celor care-i trec pragul experienţe unice.
Fata verde de la Şoldăneşti
Ducu Bucşinescu a ales numele de „Fata Verde“ ca o metaforă a naturii libere şi sălbatice. Întreaga construcţie este făcută pe structura unui conac boieresc, vechi de peste 150 de ani şi aflat la marginea pădurilor dese din Şoldăneşti. De altfel, numele satului, parte a comunei Blândeşti, vine de la „şoldani“ – iepurii de mari dimensiuni care-şi făceau vizuini în zonă. Pensiunea are peste 340 de metri pătraţi, iar terenul cu toate dependinţele se întinde pe câteva hectare, incluzând o peluză impresionantă, un iaz bun de scăldat, dar şi de pescuit, un mic parc dendrologic, grădini, dar şi un beci uriaş, vechi de peste 200 de ani, folosit pe post de cramă.
Ducu a reuşit să amenajeze inclusiv două tiroliene, una pentru adulţi, care străbate toată peluza din faţa conacului, şi una pentru copii. O altă atracţie este trăsura din faţa conacului, iar turiştii se lasă uşor ademeniţi la o plimbare cu murgul prin pădure.
La conac sunt 16 locuri de cazare, iar cei care poposesc primesc de-ale gurii la un restaurant cu mâncăruri tradiţionale. Amatorii de petreceri boiereşti sunt lăsaţi să mănânce şi să bea vin de casă în crama veche din piatră, săpătă adânc în pământ. Conacul-pensiune, precum şi toată infrastructura gospodărească, e opera lui Ducu. „Am refăcut totul, la început, cu ajutorul sătenilor, apoi, singur, ajutat de soţie.“
„O enclavă eco, o ţară în ţară“
În acest peisaj, domeniile lui Ducu Bucşinescu sunt unice, mai ales că resursele naturale sunt la putere. Tot ce se pune pe masă vine din grădinile şi serele din împrejurimi. Ba chiar şi turiştii sunt încurajaţi să le viziteze şi, de ce nu, să dea o mână de ajutor. Pe câmp, antreprenorul cultivă de toate, de la legume la fructe, iar în ogradă creşte găini, iepuri şi alte animale. Ce să mai, totul este natural: inclusiv energia electrică este produsă de un parc fotovoltaic, iar apa este luată din fântâni.
„Viitorul Europei va fi unul ecologic sau nu va fi deloc. Mâncăm eco. Tot ce servim producem aici. Până şi sucurile sunt naturale, din producţia noastră. Avem 24 de panouri solare care ne oferă energie electri- că, iar apa o luăm din două fântâni. Apa din fântână este verificată metrologic, în fiecare an, de Apele Române. Doar ulei şi zahăr cumpărăm. Am putea să le producem şi pe acestea, dar nu mai avem timp şi pentru asta. Avem copaci plantaţi în curte, copaci mari, care le ţin umbră celor care vor să se relaxeze direct pe iarbă. Pot să şi mănânce acolo, să facă picnic la umbra copacilor, în curte, cu bunătăţi naturale, făcute în casă. De aceea, eu i-am spus paradis ecologic, o «fată verde». Este o encvlavă ecologică. O ţară în ţară“, explică Ducu Bucşinescu. portunitatea de a te scălda în iaz
Familia Bucşinescu a reuşit să facă şi un mic iaz în curtea conacului, unde ai parte de umbra arborilor, dar şi de apă încălzită de razele soarelui. Este un iaz în adevăratul sens al cuvântulului: cu stuf, mătasea broaştei şi alte plante subacvatice, dar nu lipsesc nici peştii şi broaştele. Iazul s-a născut din nostalgia copilăriei la ţară, iar cei care vor să se scalde ca pe vremea lui Creangă au acum o şansă să-şi realizeze visul. Totodată, chiar în faţa conacului, Ducu a început să facă, în preajma unei fântâni arteziene, ornată cu vase antice, un mic parc dendrologic. Are deja peste 12 specii de arbori: „O parte sunt puieţi, dar în curând va fi o zonă foarte interesantă, chiar didactică pentru cei mici“.
Cum faci Rai dintr-o ruină
Iniţial, antreprenorul a vrut să-şi investească agoniseala de-o viaţă într-o pensiune din Franţa: „Am vrut acolo pentru că-mi plăceau clima şi oamenii. Dar ceva mă trăgea către locurile strămoşilor mei.“ Auzise toată copilăria şi adolescenţa poveşti despre străbunii săi de la Şoldăneşti. După 1990 a putut să cerceteze descendenţa sa şi, totodată, să poată dovedi legal că este moştenitorul averii neamului Bucşinescu.
Pe acele meleaguri, străbunii săi aveau un conac ţărănesc, care suferise ultimele modificări în 1890, la iniţiativa lui Constantin Bucşinescu, moşier şi medic. Ultimul locatar al conacului a fost sora bunicilor săi, căsătorită cu cel din urmă prefect de Botoşani din Regatul României. În perioada comunistă, conacul a fost lăsat de izbelişte, aşa că în momentul retrocedării s-a ales, de fapt, cu o mare ruină, unde mai funcţiona, pe o suprafaţă redusă, o şcoală. A fost nevoit să aştepte cinci ani, conform legii, pentru ca şcoala să fie relocată.
„Era o ruină. Avea peste 150 de ani şi nu era îngrijit, nu era tencuit. Dacă era întreţinut ar fi fost ceva, dar aşa… Era într-o stare jalnică. Imediat după ce au mutat şcoala m-am apucat de treabă. Am făcut mai întâi acoperişul. O vară întreagă am locuit într-o căsuţă din piatră şi în fiecare zi munceam cu băieţii din sat pentru a reface ce mai rămăsese din conac.“
Cel mai ilustru înaintaş al familiei Bucşinescu a avut rangul de paharnic la curtea lui Ştefan cel Mare. Urmaşii paharnicului, din secolul al XVII-lea, i-au lăsat moştenire lui Ducu Bucşinescu şi un superb beci medieval. „Era plin de gunoaie. Am muncit un an să scot tot ce s-a aruncat acolo. Apoi l-am amenajat sub formă de cramă. Încap 80 de oameni în el“, spune botoşăneanul. Într-o aripă a conacului au fost păstrate vechile camere. Una dintre ele este salonul boieresc unde pot fi găsite piese de muzeu aparţinând familiei Bucşinescu: oglinzi şi canapele vieneze şi un tablou de pe vremea lui Cuza. Pe lângă salonul boieresc, se află şi un salon dedicat artei populare, omagiu adus laturii rurale a familiei, cea care i-a salvat în perioada comunistă.
O experienţă ca acum 300 de ani: cu opaiţ şi mâncare la ceaun
Povestea lui Ducu Bucşinescu este parcă despinsă din paginile unui roman de aventuri. Cu toate că are origini boiereşti, a crescut ca un copil de ţăran prin părţile Bucecei, mai ales că, după 1948, sângele boieresc a devenit mai degrabă un neajuns. Aşadar, a fost obişnuit de mic cu muncile câmpului, iar de la 12 ani a început să-şi câştige în secret propriii bani, pentru că nu mai dorea să depindă de părinţi. „Am muncit de mic, pentru că am copilărit la ţară. Am avut o casă la Bucecea, unde tata lucra la fabrica de zahăr. Mi-a plăcut foarte mult munca, mi-a plăcut să ştiu să fac de toate.
În copilărie, la un moment dat, plecam de acasă mai devreme decât părinţii mei şi nu ştiau unde mă duc. Mai târziu au aflat că mă duceam la muncă. Cu primii mei bani câştigaţi mi-am cumpărat o bicicletă Ucraina. La 14 ani, deja nu mai trebuia să le cer bani părinţilor. Eram independent financiar. Îmi petreceam vacanţele tot muncind. Iar la un trai în mijlocul naturii am visat dintotdeauna. Ceea ce am făcut la Şoldăneşti este un omagiu adus naturii neîntinate“, spune Ducu Bucşinescu.
După ce a împlinit 18 ani, a început să muncească în fabrici, iar în 1990 s-a înrolat în Legiunea străină. Timp de trei ani a fost la datorie în armată, având misiuni în zone de război din Africa şi Asia. „În Legiunea străină înveţi un singur lucru: lupţi sau mori. Nu te poţi eschiva. Dacă nu te duci tot înainte, atunci ai pierdut. Legiunea m-a format şi ca om, şi financiar. Acolo înveţi să-ţi însuşeşti mentalitatea de învingător, de luptător în toate domeniile vieţii. Am participat, alături de trupele NATO, la misiuni de luptă în Cambodgia, Somalia şi Djibouti.
Am suferit o accidentare gravă la spate şi urma să fiu trecut la birouri. În acel moment, însă, am preferat să mă retrag“, povesteşte Ducu Bucşinescu. Tot în Legiune a câştigat şi primul său salariu serios: „Acolo am făcut bani cu adevărat. Câştigam 3.000 de dolari pe lună, în anii ’90. În România, asta însemna echivalentul unui apartament. Nu aveam cum să fac tot ce am făcut la Şoldăneşti fără acel capital“.
Soţii muncesc mult şi bine
Şi antreprenorul, şi soţia lui au trăit aproape toată viaţa la oraş. Ea a fost directoare de bancă, iar el avea mai multe afaceri în domeniul comercial, inclusiv un magazin. Decizia de a se muta la ţară a venit după ce soţia lui s-a îmbolnăvit. În urmă cu zece ani, ea şi-a dat demisia, el şi-a vândut toate afacerile, au plecat şi n-au mai privit în urmă. Nu regretă nicio clipă decizia. Chiar dacă acum muncesc mai mult, o fac cu drag. „Soţia are o boală autoimună. Pentru asta încerc s-o protejez şi să-i ofer un climat cât mai ecologic, cât mai natural. Am vândut casa din oraş, tot ce am avut acolo, mai puţin un magazin, şi ne-am mutat la ţară.
Noi întreţinem mare parte din ceea ce este aici. Muncim câte 16 ore pe zi, dar muncim cu plăcere, nici nu ştim când trece timpul. Ne simţim bine. Nu ne lipseşte nimic. “ Cel mai recent proiect al lui Ducu Bucşinescu se derulează în curtea conacului, pe o latură umbroasă, străjuită de stejari. Aici, botoşăneanul a început deja amenajarea a patru căsuţe, corespunzând diferitelor zone etnografice europene, dar şi unor epoci istorice, inclusiv un bordei neolitic.
Sunt realizate din lemn, piatră sau pământ. Ele vor fi oferite turiştilor care vor să trăiască ca acum cel puţin 300 de ani. Vor avea opaiţe, paturi din lemn, fără saltele moderne, şi cergi. Pentru ca atmosfera să fie completă, vor mânca la ceaun în curţile căsuţelor. „Este gândit pentru amatorii de trecut, cărora vreau să le propun un experiment: să trăiască cu mijloacele strămoşilor noştri“, spune Ducu Bucşinescu.
Sursa: adevarul
