Corina Dănuță, unul dintre patronii de la TEX, a intrat în politică și s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), punând bazele filialei de la Botoșani a partidului, pe care o va și conduce.
„După cum bine se știe, județul Botoșani a fost mereu ocolit de-a lungul anilor de investiții majore, având parte doar de promisiuni electorale. Situația oamenilor de aici este una aproape dramatică, iar șansele reale pentru un trai decent sunt puține. Economia are nevoie de o clasă de mijloc puternică, iar acest lucru este imposibil fără contribuția capitalului autohton, esențial pentru a avea stabilitate economică și politică. Autoritățile trebuie să recunoască acest lucru și avem nevoie de politici publice, de politici fiscale care să încurajeze și ajute acest capital autohton să crească”, a precizat Corina Dănuță într-un comunicat de presă.
Totodată, noul lider PPU (social-liberal) de la Botoșani anunță că își dorește să lanseze un proiect prin care să ofere o serie de analize gratuite pentru botoșăneni.