Deputatul PSD, Costel Lupașcu, a făcut o analiză după 3 luni de pandemie și spune că, la Botoșani, ”am avut de înfruntat atât pandemia, cât și incompetența guvernamentală”.
Potrivit parlamentarului, județul Botoșani este un exemplu foarte bun pentru a arăta cum autoritățile centrale au fost incapabile să gestioneze corect o situație de criză.
,,În perioada pandemiei, Ministerul Sănătății și Prefectura Județului Botoșani s-au remarcat prin ordine neclare. Unele dintre ele, de neînțeles, cum ar fi transformarea tuturor spitalelor din județul Botoșani în spitale COVID. Practic, dacă nu aveai coronavirus nu prea aveai ce căuta la nici un spital. Prin aceste bâlbe și gafe decizionale, autoritățile au pus în pericol sănătatea botoșănenilor și au încălcat dreptul pacienților cu alte probleme medicale de a beneficia, la timp, de asistență medicală de specialitate. Internările în spitalele din județul Botoșani au scăzut exponențial în perioada martie, aprilie, mai 2020 față de aceeași perioadă a anului 2019. Cetățenii nu au avut acces la asistență medicală din cauza managementului dezastruos al guvernului PNL. Pacienții nu au avut unde să se interneze în regim de siguranță, câtă vreme spitalele erau ba Covid, ba non-Covid.’’ a declarat deputatul PSD Costel Lupașcu.
,,Îi rog pe toți botoșănenii care au avut de tratat alte probleme de sănătate și nu au avut posibilitatea să se trateze în spitale, în această perioadă, să-mi transmită problemele întâmpinate la numărul de telefon: 0725109443 , adresa de e-mail: [email protected] sau pe pagina https://www.facebook.com/deputatlupascucostel/ .
Deși nu credeam că vom ajunge într-o asemenea situație, este timpul să luptăm împreună pentru redeschiderea spitalelor. Doar împreună putem reda cetățenilor aflați în nevoie, spitalele din Botoșani.
Nu voi mai permite ca PNL să țină spitalele goale și închise! GATA! Fără cozi ale umilinței, fără bolnavi lăsați să moară la ușile spitalelor!
Pandemia prin care trecem cu toții trebuie să fie luată în serios. Și da, trebuie să fim empatici și prevăzători cu privire la nevoile celor care se îmbolnăvesc de acest virus. Coronavirusul este un dușman de temut. Dar, la fel este și cancerul, tuberculoza, accidentul vascular, bolile cardiologice, urologice, ortopedice sau neurologice. Toate aceste boli sunt la fel de nemiloase și unele pot duce la deces. Ceea ce este, totuși, cel mai important însă, și motivul pentru care am simțit nevoia acestui apel public, este faptul că toți cetățenii, indiferent de vârstă,religie, etnie, sex sau istoric medical au, în conformitate cu Constituția României , dreptul la ocrotirea sănătății.’’ a declarat deputatul PSD Costel Lupașcu.
Sursa: comunicat PSD