În cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9b – Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, Obiectivul specific 13.1 – Îmbunătățirea
calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România, UAT ORAȘUL FLĂMÂNZI a obținut finanțare pentru proiectul „Măsuri integrate de investiții pentru revitalizarea și regenerarea orașului Flămânzi din județul Botoșani”, cod SMIS 125349.
Valoarea totală a proiectului este de 26.383.083,55 lei din care 23.287.500,00 lei reprezintă finanțare nerambursabilă a Uniunii Europene.
Obiectivul general al proiectului este de reducere a riscului de sărăcie și excluziune socială și de îmbunătățire a calității vieții, prin împuternicirea comunității, promovarea unei societăți incluzive și prin implementarea de măsuri integrate în Orașul Flămânzi, Județul Botoșani.
Prezenta investiție vizează creșterea nivelului de împuternicire a locuitorilor din comunitățile marginalizate și crearea unui climat social pozitiv, promovarea educației incluzive și reducerea cazurilor de discriminare și segregare școlară, dar și minimalizarea fenomenului de abandon școlar și creșterea ratei de participare la o educație de bună calitate, gratuită și universală. Prin implementarea unor măsuri strategice și eficiente, precum programe de formare profesională, asistență și consiliere personalizată, servicii de mediere și plasare, dar și stimularea/susținerea antreprenoriatului local, proiectul urmărește creșterea ratei de ocupare pe piața muncii și scăderea gradului de risc de sărăcie și excluziune socială și creșterea calității vieții în comunitate. Investiția își propune, de asemenea, creșterea nivelului de educație pentru sănătate și a accesului la servicii socio medicale personalizate și creșterea siguranței locative.
Implementarea proiectului va avea loc în perioada 01.12.2017-30.06.2023.