Patru primari anchetaţi de DNA pentru concesionarea ilegală a păşunilor

păşune
Păşunile publice sunt adevărate izvoare de bani pentru unii primari

Peste 50 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ sunt în vizorul Instituţiei Prefectului, după ce au fost semnalate cazuri privind acordarea ilegală a subvenţiilor pentru păşuni. Prefectul Cristian Roman a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că deja patru unităţi administrativ-teritoriale sunt „călcate” de Direcţia Naţională Anticorupţie pe această problemă. Este vorba de comuna Mitoc, unde sunt deschise deja dosare penale, Manoleasa, Băluşeni şi Roma. Controlul Instituţiei Prefectului se derulează în momentul de faţă în comuna Corni. Aici, spune prefectul, au fost depistate grave stări de incompatibilitate, cei care au concesionat păşunea şi care primeau subvenţii fiind viceprimar, consilieri locali. Banii de la subvenţie în loc să ajungă cu adevărat la ţărani ajungeau „în buzunarele unor clici, a unor tovărăşei, a unor camaraderii special făcute pentru a sustrage aceşti bani„, a adăugat Roman.  

Pentru că am avut şi noi nişte verificări şi controale, pentru că deja suntem în instanţa de contencios administrativ cu unele primării, dau exemplu cel de la Manoleasa, care sesizau nelegalităţi în ceea ce priveşte acel fimuleţ de acordare a subvenţiilor pentru păşuni. Păşunea, în majoritatea cazurilor, este domeniu privat al comunei, în unele cazuri este domeniul public al comunei şi are un regim foarte clar. Noi suntem în verificări la comuna Corni, unde am găsit grave stări de incompatibilitate. Cei care au concesionat păşunea sunt viceprimar, consilier local, de toate culorile politice. Nu vă puteţi imagina ce frăţie este acolo„, a precizat prefectul.

El spune că judeţul riscă să piardă prin aceste afaceri ilegale pe lângă cele câteva sute de mii de euro şi credibilitatea în faţa instituţiilor internaţionale. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat de la primăriile din judeţ, dar şi de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură toate documentele de achiziţii publice precum şi documentele de acordare a subvenţiilor. Vor fi verificate şi hotărârile de Consiliu Local.

S-au semnat contracte de concesiune cu firme care s-au înfiinţat la o lună după semnarea acestui contract. Ceea ce mă doare cel mai tare este că, dacă aceşti bani în unele locuri nu vor mai fi acordaţi, ei oricum nu ajungeau acolo unde trebuiau să ajungă, adică să beneficieze fiecare crescător de animale„, a mai spus prefectul.

Urmare a acestei situaţii, reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat suspendarea acordării oricărei plăţi la aceste subvenţii, prin dispoziţia directorului executiv de la APIA, până la finalizarea anchetei. Prefectul Cristian Roman a declarat că va sesiza şi organele de anchetă penală.

Doar la Corni prejudiciul este de 2 miliarde lei şi ceva, în condiţiile în care oamenii muncii, deştepţii satului, plătesc 200 milioane lei redevenţă pe an. Deci, de zece ori mai mult decât câştigă. Am găsit în contracte că nu plătesc penalităţi, nimic că nu a încasat subvenţia. I-am învăţat pe primari să nu facă nicio legătură între suma pe care o încasează ca redevenţă, din concesionare, şi subvenţie. Nu este absolut nicio legătură. Banii aceştia au o destinaţie foarte clară: sunt daţi pentru amenajarea şi întreţinerea păşunilor. Nu ştiu în ce buzunare ajung. Nu am absolut nicio remuşcare dacă nişte golani nu beneficiază de aceşti bani„, a completat prefectul.

One thought on “Patru primari anchetaţi de DNA pentru concesionarea ilegală a păşunilor

  1. SI LA VACULESTI SUNT CATIVA INTELIJENTI CARE AU FACUT EXACT LA FEL CU PASUNEA. ATI GHICIT : IN FRUNTE CU PRIMARUL SI SOTIA LUI. EU CRED CA AU FOST PROST INVATATI DE CINEVA SA INTRE IN RAHATUL ACESTA PENTRU CA PREA AU FACUT TOTI LA FEL. AU MERS CA OILE LA PASUNE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *