Deputat Pro România Mihaela Huncă: Doresc elevilor care intră de astăzi în focurile examenelor mult succes și reușite la toate probele!

Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, a transmis un mesaj celor peste  170 de mii de elevi din toată țara, care susțin astăzi  prima probă la Evaluarea Națională.

”A fost o perioadă dificilă, o experiență cu care nimeni nu s-a mai întâlnit până acum. Dacă pentru noi, adulții a fost greu să trecem prin aceste luni și să facem față provocărilor pandemiei de coronavirus, gândiți-vă la ce a fost în sufletul copiilor noștri care s-au văzut deodată scoși din comunitate, izolați, forțați să învețe de la distanță și lipsiți de ceremonia absolvirii celor 8 ani de gimnaziu! Felicitări copii, voi sunteți de fapt eroii acestor zile pentru că v-ați mobilizat și, în ciuda greutăților, v-ați adaptat! Vă doresc sincer mult succes și, după aceste examene pe care le veți trece cu bine, să vă bucurați de o vacanță binemeritată! Felicit de asemenea părinții și bunicii care numai ei știu cum au reușit să fie aproape de copiii lor și să-i pregătească  pentru examen, în condițiile în care dinspre Ministerul Educației și Cercetării informațiile care au venit, de cele mai multe ori cu mare întârziere au fost haotice și debusolante”, a spus Mihaela Huncă.

Deputatul botoșănean a transmis un mesaj și cadrelor didactice.


Nu în ultimul rând, transmit un gând bun cadrelor didactice, care au rezistat în toată această dezordine și incertitudine create de ministrul educației Monica Anisie și au găsit resurse și modalități de a-și pregăti elevii. Dragi profesori, dragi elevi, dragi părinți, vă doresc în primul rând sănătate și rezultatatele acestor evaluări naționale să fie așa cum vi le doriți! Mult succes!”, a adăugat parlamentarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *