FOTO Atenție cum circulați! O intersecție din Botoșani este încă inundată după ploile de aseară

Șoferii trebuie să circule cu atenție, sâmbătă dimineață, după ce o intersecție din Botoșani este încă inundată după ploile torențiale de vineri seară. Este vorba despre intersecția de pe strada Împărat Traian, unde apele nu s-au retras după atâtea ore.

În după amiaza zilei de vineri, 12 iunie, județul Botoșani s-a aflat sub incidența a opt avertizări nowcasting „Cod Portocaliu” de ploi torențiale, grindină de dimensiuni medii și vânt puternic.

Primele efecte ale fenomenelor meteo prognozate au fost sesizate după ora 20.00. Astfel, de la ora 20.21 până 21.55, la dispeceratul integrat ISU – SAJ Botoșani s-au înregistrat 18 apeluri. O parte dintre ele sesizau aceeași situație de urgență.
Pompierii militari și voluntari au intervenit pentru înlăturarea unor copaci căzuți pe mai multe străzi din municipiul Botoșani (Bulevardul Mihai Eminescu, Dragoș Vodă, Parcul Tineretului), dar și la Brehuiesti și Albești, pentru îndepărtarea unor elemente de acoperiș desprinse de pe un bloc situat pe strada Ion Elefterescu din municipiul Botoșani și degajarea a trei atoturisme surprinse de apă în intersecția străzilor Împărat Traian cu  Octav Onicescu.
Județul Botoşani rămâne sub atenționare de Cod Galben de ploi pana pe 15 iunie, la ora 10.00.

Efectele vijeliei, la Botoșani: Autoturisme surprinse de apă, copaci rupți. Județul a fost, vineri, sub incidența a opt avertizări meteo

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *