Trei bărbați din Botoșani au primit amenzi usturătoare, întrucât nu au respectat măsura izolării la domiciliu, anunță Centrul Județean de Comunicare Botoșani.
Polițiștii din cadrul unui Post de poliție comunal, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat că un tânăr de 27 de ani din aceeași localitate, nu se afla la domicliu, deși trebuia să stea în autoizolare din data de 31 mai. În urma verificărilor efectuate, tânărul a fost depistat, în aceeași zi, de către o patrulă de ordine și siguranță publică, în timp ce se deplasa pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus carantinarea pentru următoarele 14 zile.
Tot joi, a mai fost depistat un tânăr de 32 de ani, dintr-o comună din județul Botoșani, care nu respecta măsura izolării la domiciliu. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă carantinarea pentru următoarele 14 zile.
De asemenea, polițiștii din cadrul unei Secții de Poliție orășenească, în timp ce verificau respectarea măsurii de izolare la domiciliu, au constatat faptul că un bărbat de 49 de ani, dintr-o comună din județ, care s-a întors din străinătate la data de 9 iunie, nu se află la domiciliul său. Bărbatul a fost identificat pe raza comunei, iar față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus carantinarea acestuia pentru următoarele 14 zile.