Primarul orașului Bucecea, Andron Țâmpău, renunță la a mai candida la un mandat în fruntea localității, pe care care o conduce din 2004. După patru mandate de primar, dar și după mai multe de viceprimar, Țâmpău a luat decizia de a se retrage.
„La o anumită vârstă e bine să iei și decizia să te retragi. Important este ce lași în locul tău. Eu am avut grijă de ceea ce las în urmă”, a spus primarul din Bucecea, care se retrage la 63 de ani.
În locul acestuia va candida din partea Partidului Social Democrat tânărul Angel Gheorghiu, cel care a fost și subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării.
Și în orașul Darabani, actualul primar Liviu Hrimiuc (PNL) a renunțat la candidatură. Candidatul PNL este Alin Gârbaci, actual viceprimar.